Trăim în mocirlă

Azi e o zi mohorâtă, cu o umiditate atmosferică ridicată, în concluzie, o zi de căcat. Şi ca tot omul, îmi iau inima în dinţi, îmi bag capul între umeri, ridic gulerul la haină şi pornesc spre scârbici.
La noi în cartier, de două săptămâni, muncitorii de la o anumita firmă, nici nu i-am reţinut numele, tot sparg betonul şi sapă şanţuri. Prima dată am crezut că ne pregătim de război, şi s-au apucat de săpat tranşee, dar în realitate, înlocuiesc nişte ţevi. Până astăzi nu m-a deranjat acest lucru, ba mi se părea un lucru bun pentru oraş, dar după o noapte în care a plouat şi când am ieşit din bloc şi am început să patinez pe acea mâzgă, acea diaree de noroi, am început să văd lucrurile dintr-un alt unghi. După ce am parcurs 3 metri, am realizat că am ghetele murdare şi îngreunate de noroi. E o "adevărată plăcere". Încercam să păşesc cât mai atent, pentru a nu-mi pierde echilibrul sau, mai rău, să aterizez cu totul în mocirlă. Mă simţeam ca un acrobat pe sârmă, doar că el are o plasă de protecţie sub el, eu aveam o mare de noroi. Aruncând câteva înjurături printre dinţi, încercam să ies din acestă zonă, când îi văd. Erau o gască de muncitori de la acea firmă, băgaţi până la brâu în şanţurile pline de masa vâscoasă, murdari până la urechi, înfriguraţi şi la fel ca mine, înjurau printre dinţi. La câţiva metri de ei, pe o zonă cu asfalt uscat, să nu-şi murdăreacă pantofii de 150 de RON, stătea inginerul sau ce dracu era ăla, anunţându-şi superiorii prin telefon, că "lucrarea" va fi gata la timp. În acel moment, în minte mi-a apărut o imagine cu sclavii ce munceau pe plantaţiile de bumbac şi cu supraveghetorii cu bice în mâini. Ce vină au acei oameni că dobitocii de la firmă îi obligă să lucreze în astfel de condiţii. Tot ce vor ei e să-şi achite creditele şi să asigure un trai decent familiilor. Sunt oameni normali, nu sunt puşcăriaşi. Ăia sunt scoşi la muncă numai vara, când e soare şi frumos. Nu cred că mai există o altă ţară în Europa, în care muncitorii să lucreze în astfel de condiţii. Noroiul pe care-l scoteau din şanţuri se scurgea la loc. Se chinuiau precum Sisif, cât despre băgat ţevi în acele şanţuri nici su se putea pune problema. Sau mai ştii? Important e să se termine lucrarea la timp, bună, rea, nu contează. Tot ce contează este să-şi primească firma banii ca să poată patronul să-şi expună burta la soare pe plaje exotice.
Va mai curge multă apă pe Dâmboviţa până să ajungem la nivelul ţărilor occidentale.

I hate Mondays.. I love Fridays

A trecut week-end-ul aşa de repede încât am avut senzaţia că a trecut Intercity-ul pe lângă mine. Iar nu am apucat să profit la maxim de el. Nu ştiu cum se face că atunci când este o vreme superbă, apar şi problemele de scârbici. Iar când plouă cu găleata în week-end, atunci nu se întâmplă nimic. Cred că e tot o lege a tâmpitului de Murphy.
Din păcate, bun, rău, a trecut. S-a dus pe apa Sâmbetei şi a venit ziua de Luni. Urăsc această zi. Lunea şi cafeaua este mai amară. Când mă gândesc că a început o nouă săptămână şi am de făcut o gaşcă de raportări, îmi vine să-mi dau palme. Se ştie din bătrâni că Lunea nici iarba nu creşte. Păi dacă iarba nu creşte, eu de ce să muncesc? Încetu' cu încetuî ne transformăm în mici roboţei, în furnicuţe ce muncesc cât e ziua de lungă, iar seara ne retragem în sânul familiei sau ieşim cu prietenii în oraş, asta ca să uităm de problemele cotidiene. Stau şi mă întreb dacă e o formă de eliberare a stresului sau o încercare de rupere a monotoniei. Visăm în fiecare zi la concediu, la un somn lung de 3 zile, la plimbări pe plaje exotice sau la schiat prin Austria.
Acum îmi doresc să ajung acasă, să fac un duş fierbinte, să-mi plantez curul pe canapea şi să mă uit la un film până adorm.
De mâine va fi altceva, am să intru în acel ritm săptămânal până vineri. Ce frumoasă e ziua de vineri, când ştiu că am scăpat de scârbici şi privesc cu încredere spre noul week-end. Până atunci trebuie să trec de această zi.
Gata cu pauza...înapoi la raportări. :(

Rugăminte

Trebuie să recunosc că nu sunt un calculatorist înrăit, nici un programator de elită, nici măcar un amărât de internaut, dar ştiu atât, că atunci când prietenii te roagă ceva, te dai cu fundul de pământ, dar nu-i dezamăgeşti.
Cum ADA şi sburlici m-au rugat să trec cu blogul pe wordpress, datorită modului destul de încâlcit de a lăsa comentarii la post-uri, mai aveam puţin şi chiar o făceam. Îmi exportasem template-ul din blogger şi mai mai să fac pasul cel mare, când m-a lovit o idee ca un fulger, ca atunci când îţi loveşti cotul de un obiect şi simţi acele furnici cum mărşăluiesc prin mână ta, ca şi cum ai fi conectat la 20000 de KV. De ce să duc muntele la Mahomed, când pot să-l aduc pe Mahomed la munte? Trebuia să existe un mod prin care să pot converti tipul de comentarii din blogger să arate ca cel de pe wordpress. Aşa că mă apuc de googăluit.
După mai multe încercări eşuate, prinsul urechilor de câteva ori, cu câteva tentative de a distruge blogul, chiar atunci când mă pregăteam să-i dau comandă de colivă şi lumânări, l-am văzut. Era ca o picătură de apă în deşert, ca o adiere de vânt răcoros într-o zi toridă de vară, era clar ca un izvor de munte, era..tutorialul ce avea să schimbe faţa "sobiţei" pentru totdeauna. Şi uite aşa m-am pus pe treabă.
Acum că am terminat, sper să meargă şi ai mei prieteni să nu se mai plângă.

P.S. Am scris acest post pentru a vedea dacă funcţionează noul sistem de comment-uri :D

Ce fac vampiruţele când se plictisesc? Joacă leapşa

Dacă e soare afară iar ele suferă de insomie, atunci se retrag frumos în întunericul unui blog şi joacă leapşa. Uite aşa am devenit şi eu o victimă cu două înţepături pe gât. Buna mea prietenă ADA, o vampiriţă frumoasă şi cu prestigiu, şi-a înfipt colţişorii în al meu gât firav. Bine că nu i s-a alăturat şi Marmoţica, o vampiriţă roşcăţică şi frumuşică, că beleam......ochii :o ... La ce vă gândiţi? Leapşa ei se numeşte "Marmotele joaca leapsa". Acum, ca proaspăt membru al homini nocturnal trebuie să scriu cea mai veche amintire despre:

• CAR - primul vehicol cu patru roţi a fost căruţa bunicului, tractată de 2 vaci plictisite. Ori nu înţelegeau ele ce le spuneam (dii, hoo prrr, hăisa, ceală), ori acest limbaj este folosit numai pentru cai. Aaaa...CAR era în engleză?...Păi am Dacia Sandero, poreclit Săndel. Am avut Dacia Solenza, poreclită şi ea Solniţuca.
• Trip within the borders - cred ca aveam 3 ani, staţiunea Mamaia, mă jucam cu puţa în apă :$ ,eram ars (de soare, da? :x ), iar pe burtă eram alb. Stăteam cu nasul în nisip toată ziua, nu ştiam eu de "look" şi alte chestii.
• Trip abroad - hmm..Germania, ţin minte că am vizitat la muzee cât nu vizitasem în toată viaţa mea desfăşurată până atunci. Îmi aduc aminte ceva legat de mumii sau....cred că era vecina de la etajul III.
• Memory - stau cam prost la acest capitol. Să vedem...hmmm...tot de pe la 3 ani, m-am căţărat pe un scaun şi am descuiat uşa după care am pornit în life, îmbrăcat numai cu pijamalele din dotare. Săraca maică-mea era să facă atac de cord când a venit acasă şi a găsit uşa deschisă şi copchilul...ciu-ciu. :#
  
• Pet - Canari (no name), sticleţi (no name also) şi Betty, o mâţă birmaneză, care în momentele de maximă excitaţie (în călduri) ţine nişte recitaluri solo de îţi vine să-ţi tai venele cu o lamă ruginită ca un emo. Mai mult de atât, la concertele ei se adună toţi motanii din cartier sub balconul nostru şi fredonează în cor, refrenul melodiei.
• Crush - o vecină din scară cu bunică-mea. O chema Oana şi era o blondă superbă cu ochi albaştri ca cerul, pielea albă ca zăpada şi buzele roşii ca fragii. A fost singura blondă de care m-am îndrăgostit. Nu-mi plac blondele.
• Discovery - cred că aveam 5 ani când am descoperit că furnicile sunt acre la gust, dacă îi dai un şut în fund unui om pe stradă îţi iei o palmă peste ochi şi odată cu palma începi să vezi constelaţii ca la planetariu. -Uite mami, Casiopea, Andromeda şi Carul mare...
• Job - Cosaş (dar nu gâza aia enervantă), coseam la ţară. La muncă cu ziua cum se spune.
• Idol - Michael Jackson, încercam să mă strâmb ca el prin casă şi mi-am luxat o gleznă. :(
  
• Creation - hmm...mă chinuia talentul de mic. Construiam tot felul de dispozitive ce explodau. Erau pe bază de carbit şi aveau tot felul de efecte secundare (te împroşcau cu tuş, te căcai pe tine de frică). Îmi aduc aminte că un astfel de dispozitiv, umplut in prealabil cu cuie, l-am aruncat într-un beci de bloc prin aerisire (gaura aia pe unde ies mâţele din beci) şi i-am spart omului toate borcanele cu murături.

Acum că am terminat, dau leapşa mai departe lui scurlici aka Teiucul. Spor la scris bătrâne!

Ochii mei văd...sufletul visează

M-a plesnit o stare de plictiseală, încât mă plictisesc doar când mă gândesc la ea. Parcă nu mai am energie în mine. Sunt ca un android cu bateriile pe terminate ce bântuie pe culoarele unei nave intergalactice în căutarea unei surse de energie. Sper să nu îşi facă efectul astenia de primăvară.
Privesc în gol şi visez la week-end, acea oază între două deşerturi, acea gară în mijlocul pustietăţii, acea luminiţă de la capătul tunelului.
Ochii privesc cerul albastru, iar obrajii îmi sunt alintaţi de o briză caldă ce intră pe geamul deschis al biroului. Sufletul visează la ziua de sâmbătă, la o poieniţă verde în mijlocul pădurii, la mirosul de mici si la scânteile mici şi jucăuşe ce se înalţă într-un dans ameţitor spre înaltul văzduhului.
Visez la ziua în care am să mă întorc în mijlocul naturii, în care am să simt mirosul ierbii şi am să privesc cu bucurie cum totul revine la viaţă. Visez să merg cu prietenii sau cu familia la grătar. Acea activitate atât de îndrăgită de români. Îmi permit chiar să spun că a devenit un obicei autohton, un mod de socializare, de evadare din cotidian. E locul unde toată lumea e degajată şi veselă. Unde se spun glumiţe şi toţi se simt bine, e locul unde scăpăm de stresul zilnic.
Parcă văd ca şi week-end-ul ăsta intervine ceva şi se duce dracu' totul. :# Aşa am păţit week-end-ul trecut, parcă e o lege a tâmpitului de Murphy. Cu cât visezi sau îţi doreşti mai mult un lucru, cu atât mai mult nu ai parte de el. Iar dacă am să reuşesc să ajung în mijlocul naturii, parcă văd că nu am să pot să mă bucur de ea. Ori vine un grup de cocalari tâmpiţi ce-şi montează "tabăra" la 10 metri de noi şi ascultă manele la maxim. Vorbesc tare, fac glume de prost gust şi se dau în spectacol. Asta înţeleg ei prin distracţie. Dacă nu apar cocalarii atunci sigur am să văd porţiuni din pădure defrişate sau gunoaie ce se întind pe sute de metri.

Până atunci visez frumos la ziua de mâine şi las briza să mă mângie ca o sclavă îndrăgostită de stăpânul ei. :$

Căniţa mea..nu este şi a ta

Aşa arată căniţa mea şi din ea îmi beau cafeaua. Mai exact, beau 3 în 1.
Ziua de azi a început foarte bine, mai ales că e o superbă zi de primăvară, cu mult soare şi temperaturi cu "-" în faţă. Al doilea lucru pe care-l fac la scârbici, după ce deschid PiSi-ul, este sa-mi prepar un Jacobs 3 în 1. Asta am şi făcut şi împreună cu ai mei colegi de birou am pornit spre locul de fumat. Una din plăcerile mele zilnice este servitul "cafeluţei" asortată cu o ţigară.
În timp ce-mi satisfăceam simţurile gustative, îşi face apariţia un macac din alt departament. După tradiţionalele salutări, mă întreabă ce am acolo şi dacă-i dau şi lui una (peste ochi poate :x ), timp în care îmi pipăia buzunarul în care se afla pachetul cu ţigări. Îl servesc şi îmi continui discuţia cu ai mei colegi drăgălaşi. Macacul (pe el) mă întreabă ce beau acolo, indicând cu degetul căniţa. Îi răspund că am 3 în 1 (adică 3 şuturi în curul lui) şi îmi îndrept atenţia spre colegi. Mare greşeală am făcut, pentru că macacul (pe el şi pe familia lui de idioţi, care l-au făcut) fără să ezite, îmi ia căniţa şi soarbe un gât serios. Am rămas perplex. :o Nu ştiam ce să fac. Să-i şterg o labă peste ochi, să-i împing, cu viteza luminii, vârful ghetei în rozeta curului, sau să-i vărs conţinutul cănii în freza geluită de cocalar prost, cu aere de beşină stătută într-un cur plin de diaree. Cornuta asta cu creier de moluscă, crescută într-un cătun de lângă oraş, cu privire de bursuc constipat şi faţă de bidon explodat, a îndraznit să-şi bage botu' în căniţa mea. A crezut că e piz... pardon "păsărica" partenerei lui de viaţă?
Stomacul meu era în grevă. Îmi imaginam cum balele macacului s-au scurs in căniţa mea în timp ce s-a autoservit abuziv din "licoarea dimineţii" Căniţa, sărăcuţa, cu lacrimi în ochi, mă privea tristă şi încerca să-mi spună că se simte murdară, violată. Simţeam cu mi se urcă sângele la cap şi că îmi pierd raţiunea :@ Şocul a fost atât de mare încât am rămas paralizat :o pentru câteva minute, fără să pot contra-ataca, timp în care amiba, parameciul nesimţit, euglena galbenă dintr-un WCu public folosit de toţi beţivii, dispăruse din zonă.
Mi-am spălat căniţa, am lăsat-o 5 minute sub jet de apă fierbinte şi cred că am să-i aplic şi o sedinţă de dezimfecţie în cuptorul cu microunde.

Am lăsat-o să se calmeze şi pentru a o scoate din starea de şoc am reumplut-o cu 3 în 1. :D

P.S. Pe macac nu-l iert. Îl aştept la colţ şi îi pun piedică :#

Ce ne-am face fără ele?

Din colecţia "Aberez de plictiseală" vă prezint acest post despre necuvântătoare.

De ce le numim necuvântătoare, când fac atâta gălăgie? Chiar dacă nu vorbesc pe limba noastră asta nu înseamnă că sunt necuvântătoare. Discută ele despre ceva, doar că noi nu înţelegem.
Mie, personal, îmi plac foarte mult păsărelele urbane aka vrăbiuţe şi guguştiuci. Au un farmec aparte, ne încântă auzul cu trilurile lor ( :D mai bine zis ciripit) şi ne înveselesc cu prezenţa lor. Cred că această "pasiune" se datorează copilăriei. A mea mamă cu suflet bun şi privire blajină, hrănea şi încă o mai face, în fiecare zi, aceste făpturi ale cerului. Aşa că am crescut cu vrăbiuţele şi guguştiucii la geam. Nu ştiu cum a reuşit să îmblânzească un guguştiuc, dar de fiecare dată când îmi vizitez părinţii, abia aştept să vină "Ochioasa" (aşa a poreclit-o mama) la geam şi să o mângâi. DA, mă pot lăuda că am mângâiat un guguştiuc. Când deschizi geamul se retrage într-un capăt al pervazului (unde sunt balamalele la geam) şi când întizi mâna spre el (sau ea, habar nu am ce e) ridică uşor aripa spre tine şi "guruie" sau cum se numeşte cântatul lor, dar nu zboară şi nici nu te ciupeşte când o mângâi.

A doua categorie, care mă distrează fantastic, sunt "gălăgioasele" dar în acelaşi timp gingaşele vrăbiuţe. Când eram copil îmi plăcea foarte mult să le privesc cum "făceau baie" în praf. Puteam să stau şi o jumătate de ora nemişcat, ca să nu le sperii, şi să le privesc.
Tot din copilărie îmi aduc aminte cum aceste făpturi ţopăitoare şi-au făcut cuib în aerisirea de la cămara din bucătărie. Ciripeau toată ziua, mai ales primăvara, când aveau pui.

În ziua de azi, încă le mai pun seminţe de secară pe pervazul de la bucătărie, iar când am timp liber, stau şi le privesc. Este un foarte bun tratament anti-stres.

Dedic acest post vrăbiuţelor. Dacă nu erau ele, nu reuşeam să mă trezesc dimineaţă şi aş fi întârziat la scârbici. Nu ştiu de ce nu am auzit alarma de la telefoanele mobile, poate nici nu s-a activat :o . Important e că am auzit alarma naturală, gaşca de vrăbiuţe :$ .

Flegmismul - un nou stil de decoraţiuni exterioare

Citirea acestui post se face numai cu acordul părinţilor.
În cazul în care apar senzaţii de greaţă sau scârbă, vă rugăm să contactaţi de urgenţă medicul sau farmacistul.

Cum mă îndreptam spre scârbici, făcând slalom printre şanţurile şi bolovanii de pe stradă, ajung în Zona Flegmusculară. Nu am văzut atâtea flegme pe metru pătrat în toată viaţa mea. Să le spunem generic "mărţişoare". Erau aşa de multe că nu mai aveam pe unde să merg. Stomacul îmi intrase în grevă. Urla după lămâi. Aveau forme şi culori diferite ("mărţişoarele"). Încercam să-mi aduc aminte dacă s-a dat o nouă lege prin care primăriile erau obligate să schimbe pavajul. Erau atât de multe încât eram mai mult ca sigur că se puteau vedea din avion. Poate au dorit să construiască o pistă de aterizare pentru OZN-uri sau poate e un nou stil de decorare a spaţiilor publice.
Cum mă grăbeam să părăsesc acea zonă cât mai repede, am nefericirea de a trece pe lângă un "redecorator". Respectivul, îşi încarcă compresorul şi aruncă "un mărţişor" la mai puţin de 10 cm de umărul meu. Mă întorc nervos spre el cu intenţia de a-i adresa ceva "laude" vis a vis de activitatea pe care o desfăşoară, dar observ că el se îndepărtase. Scârbit, îmi continui drumul. După 50 de metri, fericit că am părăsit zona inflegmată...pardon inflamată, observ un grup de muncitori. Aceştia lucrau pe principiul: "Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?", adică unul săpa şi 5 ce credeţi că făceau? Sorbeau nişte ceai şi împărţeau "mărţişoare" pe unde apucau.
La un moment dat simt ceva lipicios şi vâscos pe talpă. În 5 secunde am trecut prin toate culorile curcubeului. Am căutat o bordură şi am început procedeul de îndepărtare a materiei vâscoase. Phiuu... era o gumă de mestecat.

Acum sunt la birou, dar încă mai simt o senzaţie uşoară de greaţă. Are cineva lămâi la el? Vreau şi eu.

Home sweet home...dar ce greu e să ajungi acolo

Am plecat şi eu ca tot omul spre casă, bucuros că am scăpat de scârbici. Cine a ştiut că un simplu drum spre casă se poate transforma într-o mică aventură.
Totul a început în momentul în care am ieşit din firmă. Adia un vânt uşor. Bucuros că a venit primăvara, am pornit agale spre casă. Nici nu am parcurs 100 de metri, că domnul vânt şi-a adunat toată forţa, şi a început să sufle spre mine. Brusc, mersul agale s-a transformat într-o adevărată luptă. El sufla, eu înaintam cu greu. Toate lucrurile şi vietăţile din natură s-au adaptat noului anotimp, numai vântul nu. Era rece, atât de rece încât aveam senzaţia că-mi îngheaţă sângele în vene. Pantalonii fâlfâiau pe mine ca steagul de pe primărie. Ochii îmi lăcrimau ca la mâţe, iau eu tremuram ca un câine la injecţie. Simţeam frigul direct pe piele, aveam senzaţia că sunt în curul gol.
Reuşesc cu greu să ajung în faţa blocului. Atât de aproape.....şi totuşi atât de departe. Aici era el, cu blana roşcată mişcându-se haotic în bătaia vântului, cu pieptul în faţă, privirea sticloasă şi colţii albi dezveliţi de un mârâit uşor. Era baronul local, adevăratul stăpân al cartierului, era "IL CAPSATORE". Mă uit la el şi observ că dă din coadă. Inima mi se linişteşte şi mă gândesc că l-am prins într-o zi bună. Fac un pas spre el, el face unul spre mine şi începe să mârâie insistent. Până aici mi-a fost. E clar, vrea să-i plătesc taxă de protecţie. Caut prin buzunare, cu speranţa că voi găsi un biscuit, o Eugenie. Nimic, doar ceva mărunţiş şi o gumă de mestecat marca Orbit. Iniţial am vrut să-l servesc cu Orbit-ul dar m-am gândit că poate consideră gestul meu ca pe o insultă, aşa că am abandonat ideea. În acel moment, la etajul al doilea, apare la geam un vecin şi strigă:
- Curaj vecine, nu te muşcă, nu vezi că dă din coadă.
- Da vecine, dar cealaltă extremitate, mârâie. Şi nu ştiu în care din cele două extremităţi să am încredere.
Vecinul dispare. La naiba, eram singur cu animalul. Când credeam că soarta îmi este pecetluită, revine vecinul cu o bucată de salam în mână şi o aruncă cât poate de tare. "Il capsatore" îmi aruncă o ultimă privire rece şi porneşte spre salam. Eu pornesc în viteză spre scară. Nici nu ştiu cănd am trecut cartela prin faţa interfonului.
Acum stau la căldură şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu apărea vecinu'.

Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac...

Ieri a fost una din sâmbetele în care se pomenesc morţii. Şi cum a mea soţie este mult mai credincioasă decât mine, a pregătit "pomana" dar nu a porcului şi era gata să plece la biserică. Eu, ca un soţ iubitor ce sunt, văzând că are o gaşcă de bagaje mă ofer să o ajut, ba mai mult, să-i ţin companie. Ce nu face bărbatul pentru a-şi vedea soţia fericită.
Aşa că m-am trezit dimineaţă (6:00 AM, sâmbăta...când e somnul mai dulce) şi am pornit către biserică.
Ajuns la Templul Domnului, observ că locurile unde se aşezau oamenii cu "pomana" erau pe litere. Ce naiba, şi în faţa lui Dumnezeu te prezinţi în ordine alfabetică? OK.. ne găsim un loc în spaţiu, desfăşuram "pomana" pe o masă şi aşteptăm preotul.
Privesc în jur şi constat că suntem singurele persoane tinere de acolo. Numai babe şi moşnegi, care horcăiau de parcă-şi dădeau sufletul. Lângă mine un moşneguţ îşi înghitea mucozităţile la intervale de timp egale. Inspirat (mai bine spus aspirat, pentru că asta facea cu mu... pardon lichidele nazale), inspirat - înghiţit, pauză 5 secunde...inspirat, inspirat,-înghiţit, pauză 5 secunde...Stomacul meu era în grevă. Striga disperat după lămâii.
Începe citirea pomelnicelor, adică acele liste cu prenumele morţilor. Adevărat chin. Am un respect deosebit pentru cei decedaţi, chiar dacă nu i-am cunoscut, dar ştiu sigur că au făcut ceva în viaţa asta bun sau rău, după posibilităţi. Dar să auzi Vasile, Vasile, Gheorghe, Acatrina, Săftica, Ioan, Ioan, Ion...etc. timp de 2 ore e tortură. La un moment dat aveam senzaţia că sunt la o şedinţă de hipnoză. Priveam flăcările lumânărilor, simţeam mirosul de ceara arsă şi auzeam acest "ritual" făcut parcă să se înfingă în subconştientul nostru şi să extragă de acolo nu ştiu ce. Picioarele şi spatele mă dureau îngrozitor. Simţeam venele cum îmi explodează. Parcă eram un posedat, iar cei din jur făceau un ritual de exorcizare. Mă fâţâiam de pe un picior pe celălalt ca să mă dezmorţesc..nimic, starea se accentua, iar în creier îmi răsuna: "Maria, Vasile, Ana, Costică, Ana, Profira-moartă fără lumină şi cu tot neamul lor cel adormiiiiit." iar mucilică..pardon moşulică continua şi el ritualul...inspirat, inspirat-înghiţit, pauză 5 secunde. În tot haosul ăsta, eu încercam să fiu calm, să am mintea curată, să nu păcătuiesc în Casa Domnului. La un moment dat, simt cum sunt împins, cineva încerca să mă separe de a mea soţie. Privesc uimit şi observ o băbuţă cu o bărbie proeminentă din care ieşeau 5 fire de păr alb şi cu ochelati tip acvariu(cu lentile foarte groase, dioptrii mari) pe nasul zbârcit, ce încerca să ajungă cu disperare la o lumânare. Se folosea de bastonul din dotare pentru a-şi croi drum spre "luminiţa de la capătul tunelului", adică mi-a altoit vreo două pe spinare cu acel obiect contondent, al treilea picior. În intelectul meu răvăşit încep să cârcotesc: - Unde te grăbeşti aşa mamaie? Nu-ţi fă griji, că nu rămâi fără lumină pe lumea cealaltă. Uff..ce faci Venny? Păcătuieşti? Te aude Doamne-Doamne.
După ce am reuşit să mă liniştesc şi pregătit psihic şi sufleteşte pentru ce va urma (cel puţin aşa credeam), observ cum muciulică, după o oră şi ceva de "aspirat", timp în care soţia mea trecuse prin toate culorile curcubeului, scoate din buzunar o batistă. VĂLEU...EŞTI NEBUN? SAU ÎŢI PLACE SĂ-ŢI SERVEŞTI MUCII DIN DOTARE PE POST DE MIC-DEJUN??? Venny, gata, opreşte-te, faci păcate!
S-a terminat şi ritualul cu cititul prenumelor, timp în care, în peisaj apare o căldare. Observ cum oamenii turnau vin în acea căldare, aşa că iau şi eu sticla cu vin din dotare şi mă îndrept spre locul cu pricina. Asta, adică sticla, tot îmi făcea cu ochiul şi mă întreba: - Nu vrei să serveşti un vin bun? Nu te-ai săturat să suporţi toată această mascaradă? O ignor şi merg mai departe. Simt o forţă incredibilă ce mă propulsa cu viteză spre acea căldare. Când mai aveam 2 metri până la destinaţie, forţa trece pe lângă mine şi aproape mă catapultează peste o masă. Era o babă la vreo 120 de kg, ce îşi croia drum spre locul de devărsat. (B-baba, E-eu, G-ale mele gânduri păcătoase)
E: - Ce faci mamaie?
B: - Mă grăbesc.
G: Ce? Cum? Unde? Ai grijă să nu te prindă radarul.
E: - Aveţi răbdare, vom ajunge şi noi...
B: - Nu am răbdare. Mă grăbesc.
G: Asta văd şi eu, dar unde te grăbeşti? Ai grija să nu spargi bariera sunetului! Doamne, iartă-mă, iar fac păcate.

După 20 de minute mă văd ieşit la aer. Soarele strălucea pe cer, adia un vânt uşor. Inspir adânc, moment în care observ cu coada ochiului ceva negru ce se îndrepta cu viteză spre mine. Printr-o schemă gen Jeg Lee..aaa...pardon Jet Lee, reuşesc să eschivez OZN-ul. Ce naiba a fost? Pentru un moment am crezut că era Intercity-ul Iaşi - Bucureşti. De fapt era un ţigan beat, ce se împiedicase de o tufă de trandafiri şi încerca să-şi recapete echilibrul.
Hop şi şacalii pe mine (adică ţiganii, cerşetorii).
- Dă domnu' şi mie ceva..
- Şi la mine Şefu', trăi-ţ-ar familia matale....

Ajuns în siguranţa căminului propriu, realizez că am făcut mai multe păcate, decât fapte bune. E grav dacă nu mai avem linişte nici măcar în Casa Domnului.

Am gaze sau nu am gaze? This is the question.

Ieri am realizat cât de importante sunt anumite servicii, chiar dacă plătim prea mult pentru ele.
În data de 16 martie am găsit între toc şi uşa de la intrare in apartament un bileţel. De fapt era un preaviz de la Distribuitorul de gaz (nu am să dau numele) prin care mă înştiinţau că nu am fost prezent când s-a realizat verificarea periodică şi că trebuie să mă reprogramez în termen de 5 zile. În caz contrar se va sista furnizarea de gaze naturale, adică beşinile petrolului.
Caut repede o firmă care să-mi facă revizia la centrală şi să-mi monteze şi detectorul de beşini. Dacă ai gaze (beşini), nu e bine să te descarci în apropierea lui pentru că îţi întrerupe gazele de la aragaz.
Au venit în data de 18 martie, au rezolvat problema şi mi-au spus să vin azi (20 martie) pe la firmă să-mi dea şi actele aferente. Ok..eram în grafic. Puteam să reprogramez revizia pentru ziua de azi.
Ieri, când am ajuns de la scârbici, am găsit un nou "şerveţel" la uşă. Când îl lecturez....surpriză...mă înştiinţau că am fost deconectat. În acel moment mi-am adus aminte ce scria pe primul preaviz: "...efectuăm aceste verificări periodice pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur". Furniza-mi-aş gazele direct în nasul vostru, asta înseamnă pentru voi siguranţă? Credeţi că sunt un terorist sinucigaş, care îşi transformă apartamentul într-o bombă, iar în momentul deflagraţiei demolează tot blocul?
Intru nervos în casă şi primul lucru pe care-l fac este să le dau telefon. Îmi răspunde un ardelean, probabil trezit din somn. (A- ardeleanul, E- eu, G- ale mele gânduri încâlcite)
A: - Alooo.....XXX Distribuţie.
E: - Bună ziua. Am o problemă.
G: Şi încă una mare.
A: - Vă rog...
G: Ce mă rogi? Ăsta e cu capul..
E: - Mi-a fost sistată furnizarea de gaze naturale pe motiv că nu am reprogramat revizia în termen de 5 zile, dar eu ştiu că 16+5 = 21.
Şi îi povestesc despre cele două hârtii, moment în care primesc un răspuns tipic românesc:
A: - Este problema dumneavoastră.
G: Să-mi dau palme. Ce dracu', sunt la Camera Ascunsă?
A: -În contract scrie că trebuie să asiguraţi accesul personalului calificat pentru verificările periodice. Dar sunaţi la numerele xxxxxxx şi xxxxxx.

Am rămas blocat cu receptorul în mână. După ce mi-am revenit am sunat la unul din cele două numere. (C- cercopiteaca, E- clasicul eu, G- ale mele gânduri)
C: - Dispeceratul....Bună ziua!
G: O fi bună la tine, că la mine nu este.
E: - Bună ziua! Am o problemă...
C: - Spuneţi vă rog.
G: Păi asta încercam să fac când m-ai întrerupt.
Şi încep să narez povestea cu cele două fiţuici.
C: - Păi ştiţi, programul s-a terminat. Nu stiu dacă vă mai putem ajuta în acest moment, doar mâine dimineaţă.
E: - Adică eu rămân până mâine fără gaze? Deci sunt nevoit ca în această noapte să mă mut de acasă nu? În cazul ăsta sunt forţat să apelez la Protecţia Consumatorului.
C: - Staţi nu vă enervaţi.
G: Tâmpito, am depăşit faza de nervi de mult. Acum sunt în pragul nebuniei.
C: -Am să-l sun pe maistrul care se ocupă de zona dumneavoastră şi să vedem ce se poate rezolva. Lăsaţi-mi un numar de telefon.

În aproximativ 5 minute mă sună respectivul maistru.
M: - Bună ziua!
G: Bună o fi la voi, că eu turbez aici şi mi-au îngheţat coaiele. Dacă merg prin casă se aude un sunet de clopoţei de la ouţe.
E: - Numai bună nu mai e domnule.
M: - Vă înţeleg. Am trimis o echipă către dumneavoastră.
M: - Dar dumneavoastră locuiţi la apartamentul 14, lângă familia Xulescu.
E: - Aaa..da, de ce ?
M: - Păi e mătuşa mea. De ce nu aţi vorbit cu ea şi nu trebuia să mai sunaţi la dispecerat.
G: De unde dracu' aveam să ştiu? Mă crezi cititor în stele sau Nostradamus?
E: - Păi...nu am ştiut.
M: - Nu e nici o problemă. Vă doresc o zi bună!
G: Băi NU MAI SPUNE DE ZI BUNĂ CĂ TÂMPESC. NU E BUNĂĂĂĂĂĂ!!!!
E: - La revedere!

Macac-ul ăsta o deconectase şi pe mătuşă-sa.
După ce mi-au refurnizat gazele mult dorite, am încălzit apartamentul şi am făcut o baie fierbinte...ca să le dezgheţ.

P.S. Să nu vă împingă păcatul să-mi uraţi o zi bună. Glumeam. Azi e bună..pentru că am căldură.

Toată ziua stăm cu "ea" în gura

În timp ce mă deplasam spre scârbici cu viteza melcului somnoros, de bună voie şi forţat de împrejurări, am fost agresat auditiv de un puştiulică de 8 ani. Mai exact am fost trezit de un autentic "băga-mi-aş *beep* în măta de mujist". În spaniolă "j" se citeşte "h".
E grav dacă "the next generation" vorbesc buruienos de la vârste fragede. Să stai cu "dânsa" în gură toată ziua a devenit ceva normal. De multe ori, o astfel de propoziţie, înlocuieşte diferite expresii sau le completează cum ar fi:
- Ce faci mă în *beep* mea?
- Salut bă *beep*!
Sau doi studenţi se mozolesc de mama focului într-o cameră de cămin, moment în care intră un al treilea.
- Ce *beep* mea faci bă?
Traducere: - Ce faci mă? Nu ştii să baţi la uşă?

Mai există situaţia în care un client este enervat de vânzător/vânzătoare.
- Mulţumim şi mai poftiţi pe la noi!
- Mai du-te mă în *beep* mea. (adică "Poţi să fii sigur/ă că nu o să mai trec pe aici")

Cam ăsta este limbajul des întâlnit. Sincer sunt sătul de atâtea dejecţii verbale ce-mi violează auzul. Mă gândesc cu groază că ai noştri copii sunt obligaţi să trăiască şi să se formeze ca persoană într-un astfel de mediu. Suntem înconjuraţi de inculţi cu minte de moluscă, ce au senzaţia că sunt "cool" dacă şi-o bagă şi şi-o scot din 5 în 5 minute.
Cele mai penibile înjurături sunt legate de familie sau cu valenţe necrofile.
-Să-mi bag *beep* în morţii măti! Băi vere, eşti tembel? Cum să ţi-o bagi în nişte cadavre pline de viermi şi cu un puternic miros de putrefacţie.
- Să-mi bag *beep* în toată familia ta! Cât de cretin poţi să fii? În acea familie exista copii, bărbaţi şi babe. Ce dracu? Eşti pedo-homo-babalâcofil?

Sincer mă aştept să apară şi dicţionarul înjurăturilor pentru că sunt foarte multe. Asta ne duce cu gândul că românul e foarte inventiv şi cu o imaginaţie bogată, dar şi foarte incult şi nesimţit.
Şi pe principiul "speranţa moare ultima" sper să trăiesc acea zi în care nu am să mai aud dejecţii verbale la orice pas.

Ţara lui "mâncaţi-aş"

Sunt lângă noi. Îi vedem în fiecare zi, le simţim mirosul în locurile aglomerate, le vedem privirile încruntate şi pline de nesimţire şi răutate, le auzim vocile guturale şi dejecţiile ce le ies din gură.
M-am săturat să-i văd pe toate canalele de televiziune cum îşi prezintă vapoarele de merţane, palatele şi snobismele. Unde merg aud numai manele şi voci lălăite care strigă "Fără număr, fără număr...". Nu mai rezist. Puteţi să mă consideraţi rasist, dar vreau să scap de această minoritate împuţită. Pe unde au călătorit ne-au făcut de căcat, prin simplul fapt că se recomandă ca fiind români. Au mâncat lebedele din Viena (mândria oraşului), fură şi violează prin Italia. Băi cretinilor, NU SUNTEŢI ROMÂNI! Sunteţi nişte indieni împuţiţi din KASHMIR şi vă numiţi ŢIGANI. Sunteţi nişte PARAZIŢI. Nu ştiţi decât să furaţi, să înşelaţi, să agresaţi fizic şi verbal tot ce mişcă în jurul vostru, să violaţi. Trăiţi în colonii, numite şi clanuri, miroşiţi a hoit şi nu vreţi să munciţi, doar să cerşiţi. Sunteţi o MOLIMĂ de care nu mai scăpăm. Sunteţi o ruşine pentru vechii ţigani, care trăiau în comuniune cu românii, se ajutau reciproc, aveau diferite talente şi aptitudini (dansatori desăvârşiţi, meşteşugari), care se spălau şi se îngrijeau, dar cel mai important aveau propriul cod de legi. Voi nu aveţi nimic, nici mamă, nici tată, nici Dumnezeu. Le murdăriţi numele şi amintirea lor. Sunteţi pe ultima treaptă de jos pe scara evoluţiei.De ce reacţionez aşa? Pur şi simplu nu mai rezist să coexist cu această specie. I-am tot suportat, dar în această dimineaţă, am văzut o ştire care m-a oripilat. Doi ţigani, doreau să-şi vândă băieţii unor traficanţi de organe.

"Unul dintre barbati a si batut palma, pentru 12.000 de euro. A facut-o insa cu cine nu trebuie, un politist sub acoperire. Degeaba se declara acum curat ca lacrima. Exista vecini care l-au auzit zicand ca vrea un cumparator pentru cel mic. "Imi trebuie bani sa repar casa", ar fi spus in gura mare.
In plus, tatal acestuia a semnat, fara sa-i tremure mana, declaratii in fata notarului, prin care este de acord sa mearga impreuna cu baietelul la un spital din Timisoara, unde acestuia sa-i fie prelevat un rinichi.
Tatal n-are cum sa nege. A fost si in Bacau, la un cabinet, sa faca analizele copilului, ca sa arate cumparatorului ca are un baiat sanatos si sa vada daca este compatibil.
Cumplit este ca barbatul care a fost dispus sa-si dea copilul pe mana traficantilor de organe a negociat la sange, spun anchetatorii. Ar fi cerut inca si mai multi bani, daca baiatului sau i-ar fi fost prelevate si alte organe, in afara de rinichi.
De-a dreptul inspaimantator, barbatul i-a oferit politistului sub acoperire, pe langa baietelul de 12.000 de euro, si o fetita de-a lui, pe care a zis ca i-o da de tot, pe motiv ca este bolnava si el nu o mai vrea." Sursa: http:\\stirileprotv.ro

Groaznic! Partea cea mai gravă este că noi, românii, tolerăm şi înghiţim zi de zi toate infracţiunile şi ororile produse de aceştia. Asistăm la tot felul de scene oribile cu aceştia şi întoarcem privirea. E o fobie la nivel naţional, ţiganofobie. Nu suntem uniţi, nu avem curaj să-i înfruntăm, dar ei sunt plini de nesimţire, tupeu şi sunt uniţi. 1 sau 2 milioane de ţigani terorizează o ţară întreagă.

Vina este a noastră că-i promovăm, că-i chemăm să ne cânte la nunţi. Mi-e greaţă să o văd pe Loredana Groza cum cântă melodiile lor şi cu ei în concerte. Să văd telenovele şi alte producţii româneşti cu tema ţiganilor. Să văd cum marii actori ai României interpretează roluri de bulibasă sau tot felul de ţigani.

SĂ NE FIE RUŞINE CĂ-I SUPORTĂM. NU MERITĂ DECÂT SĂ FIE EXILAŢI PENTRU CĂ SUNT PARIA.

P.S. Susţin campania pornită de Marius Tucă şi Jurnalul Naţional prin care se doreşte schimbare numelui de ROM în acela de ŢIGAN. Bravo lor şi mult succes.

Vorbim împreună şi înţelegem diferit...

M-am întors la pătrăţelul meu de net cu o accentuată stare de nervi. Dar nu despre asta am să scriu. Mai bine vă povestesc ce am păţit la o bancă din România (nu am să dau numele) să-i spunem generic P Bank (P = pula, moneda naţională din Botswana, nu vă gândiţi la prostii).
Această poveste începea într-o zi minunată pentru P Bank şi neagră pentru mine. Era ziua în care minunaţii "specialmuişti...pardon specialişti" din departamentul de marketing sau prost-pectarea pieţei, habar nu am de unde, dar nici nu contează, au inventat o minunată TAXĂ. Dacă ai de plătit rate la un credit şi nu te prezinţi personal, plăteşti 3 euro. Băi vere, după ce că vă dau, nu vă iau, mai vreţi să fiu în carne şi oase acolo (mai mult în oase)? Ce importanţă are cine vă aduce banii? Bine că îi primiţi, mai ales cu această criză financiară. Să spuneţi merci că nu vă scuipă lumea.
OK...revenim la povestioară. Pentru a evita neplăcerea (şi nesimţirea lor) de a plăti această taxă, mă învoiesc de la scârbici şi pornesc în mare grabă spre bancă. Când am ajuns, m-am aşezat la rând şi aşteptam liniştit. La un moment dat observ că de la un alt ghişeu de încasat mi se fac semne disperate. Mă îndrept spre acesta pentru a mă confrunta cu un macac (deci MACAC = specie de maimuţă, nu mă cac, da?). Îi dau macac-ului cartea de identitate şi îmi pregătesc suma în lei. Când arăta ca o cărticică se numea buletin, acum când arată ca un card se numeşte carte de identitate (pfff...România). Macac-ul începe să butoneze PiSi-ul pe care NASA a calculat prima orbită spaţială în 1969, şi îmi spune: (M = macac-ul; E = eu; G = ale mele gânduri încâlcite)
M: - Aveţi de plătit xx euro.
E: - Plătesc în lei la cursul zilei.
M: - Dar rata e în euro.
G: Ce dracu e cu ăsta? E surd ori beat?
E: - Plătesc în lei.
M: - Aveţi să-mi daţi xx euro?
G: What the fuck? Băi macac-ule pe tine, faci mişto de mine? Nu vezi că am lei în mână?
E: - Păi plătesc în lei.
G: Care e problema? Nu ştii să calculezi?
M: - Deci plătiţi la cursul zilei, da?
G: Păi...se poate plăti şi la cursul de noapte?
E: - Asta încerc să vă tot spun, dar se pare că microfonul e defect. (între mine şi el se afla un geam antiglont, sper să fi fost şi antiprostie şi un microfon)
M: - Nu este defect pentru că vă aud foarte bine.
G: Dar nu înţelegi, asta e problema.

Îmi dă două foi A4 şi îmi spune:
M: - Vă rog semnaţi chitanţa şi buletinul de schimb valutar.
Aici intervine greşeala mea. Am semnat o singură foaie A4, crezând că pe ea se afla şi buletinul de schimb valutar şi chitanţa, iar pe a doua foaie erau copiile pentru mine.
M: - Trebuie să semnaţi şi a doua foaie.
Atunci belesc ochii mai bine.
E: - Şi de ce nu aţi pus pe o singură foaie şi chitanţa şi buletinul?
M: - Nu s-a inventat încă soft-ul care să facă acest lucru.
G: Să mori tu? Păi pe epava aia de PiSi, nici nu cred că funcţionează, ca să nu mai vorbim că habar nu ai să setezi o imprimantă.
E: - Vă mulţumesc de acestă informaţie şi vă urez o zi bună!
M: - Şi dumneavoastră la fel şi mai poftiţi pe la noi.
G: Am să trec, ce dracu să fac?

Cam asta a fost "aventura" mea la P Back. M-am dus Muuu şi m-am întors Behehe
Să aveţi o zi bună!

Căcăcioase păsărele...

Afară plouă liniştit şi-n casă este cald. O minunată dimineaţă de primăvară. După ce am servit liniştit cafeaua şi am vizionat ştirile matinale pentru a afla ce căcaturi se mai întâmplă în această minunată ţară, am pornit spre scârbici. Odată ieşit din bloc am observat că e răcoare, chiar frig, dar ce m-a surprins cel mai mult a fost liniştea. O linişte apăsătoare ca în filmele horror. Privesc în jur şi constat că nu mai sunt păsărele. Nici vrăbiuţe, nici guguştiuci, nici măcar urâtele ciori. Unde sunt acele făpturi gingaşe? Nu se auzea nici un ciripit sau fâlfâit de aripi, ceva nu era în ordine. Privesc atent văzduhul în căutarea unui semn care să-mi indice prezenţa păsărilor. Nimic, deja îmi era dor de ele. Îmi plac foarte mult, în special graţioşii guguştiuci.
Şi dacă nu era nici o pasăre sau altă făptură zburătoare (Superman) atunci de unde dracu erau 7 găinaţi pe maşina mea? De ce naiba au placerea asta sadică de a se căca pe capul nostru sau pe maşini? De ce nu se defecalizează prin grădini, prin parcuri sau în alte zone nepopulate. Mă disperă, mai ales că se întăreşte destul de repede şi e acid, adică atacă vopseaua maşinii. Specific că nu aveam maşina parcată sub un copac, deci ce au avut cu ea? Şi când mă gândesc că le puneam pe pervazul de la bucatarie bobiţe de orez, pâine, mămăligă, îmi vine să-mi dau pumni în cap. Asta e multumirea lor?
Sunt sigur că fiecare dintre voi a fost căcat măcar odată de păsărele. Lucru care stârneşte instantaneu hohote de râs din partea fericiţilor de lângă voi. Mai mult de atât, acest lucru se întâmplă când eşti îmbrăcat la 4 ace şi te grabeşti la o şedinţă, când ai stat o oră ca să te aranjezi pentru a te duce la "prima întâlnire" sau când ai ieşit de la coafor sau frizerie şi vrei să te bucuri de noua freză. Dacă eşti la plajă sau la nudişti poţi să stai liniştit, nu păţeşti nimic. Atunci nu te "decorează". Aşa că încă odată am sa-l înjur pe Murphy. În vremuri căcăcioase, întâmplări căcăcioase.

Vă doresc o zi căcă...pardon...frumoasă!

Flororgasm - simbol, placere sau perversiune?

Bine v-am regăsit. A trecut ceva timp de când nu am mai publicat ceva, dar iată-mă întors la pătrăţelul meu de net. În tot acest timp au trecut şi ceva sărbători, cum ar fi: Valentine's Gay, 1 Martie - Ziua Flegmişorului etc. Dar se apropie una şi mai importantă: 8 Martie - Ziua Femeii.
8 MARTIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEILOR, a fost proclamată în ziua de 8 Martie 1910, cu ocazia Congresului al II-lea al Internaţionalei socialiste a femeilor la Copenhaga. Iniţiativa a revenit CLAREI ZETKIN (1857-1933) care a reusit să facă acceptată cu ocazia acestei Conferinţe, faptul că în fiecare an ziua de 8 Martie să fie organizată de femeile socialiste din toate ţările, în scopul de a face "propagandă în favoarea votului femeilor". Cam asta este istoria acestei zile, dar se pare că s-a pierdut în negura uitării. În zilele noastre, de 8 Martie, femeile aşteaptă să primească cadouri, dar cel mai mult şi mai mult, îşi doresc FLORI.
Frăţică, ELE vor flori, dar ce sunt florile? Sunt ORGANELE SEXUALE ale plantei. Imaginaţi-vă că primiţi un buchet de p**i, să le spunem generic mastârci. Le luaţi în braţe, le mirosiţi, simţiţi cum capetele lor va ating obrajii, le pupaţi. Cam acelaşi lucru faceţi şi cu florile, nu? Felul în care o femeie atinge o floare şi felul în care atinge o mastârcă nu diferă prea mult. Oare de ce?
Un bărbat oferă o floare unei femei din dragoste, când a făcut o prostie şi se simte vinovat sau când doreşte să ajungă între picioarele ei. Un tânăr care are prima întâlnire cu o domnişoară de care se simte atras de mult timp, normal că îi va dărui o floare. De ce? Pentru că nu se gândeşte decât la sex. Aşa că în momentul în care a ales "darul" pentru prima întâlnire, subconştientul i-a sugerat o mastârcă, simbolizată printr-o floare. După culoarea acesteia ne putem da seama cât de puternică e dorinţa tânărului de a face sex. Dacă e roşie, nu mai rezistă, îi pocnesc pantalonii, ar savura-o ca pe savarină, dacă e portocalie, galbenă sau alte variaţiuni pe aceeaşi temă, îşi doreşte foarte mult dar are răbdare, nu vrea să strice totul prin grabă, dacă e albă, atunci o respectă foarte mult pe acea domnişoară şi este dispus să aştepte până când ea va fi hotărâtă din acest punct de vedere.
Nu v-aţi întrebat niciodată de ce se oferă flori "fără soţ", chiar dacă oamenii sunt atraşi de perfecţiune, de simetrie? De ce 5 flori şi nu 6 ca să fie simetrie? Simplu, pentru că a şasea floare e mastârca lui. O va primi, dar în particular. Sau de ce se dau "cu soţ" la morţi? Păi şi mai simplu, mastârca decedatului s-a ofilit odată cu el, deci trebuie restabilită simetria.
Aberând pe aceeaşi temă, să vorbim despre primăvară. Anotimpul renaşterii, momentul în care totul revine la viaţă. Este momentul în care apar ghioceii. Apropo de ghiocei, eram la un botez, când naşa bebeluşului, privindu-şi finul, exclamă:
- Vai, ce ghiocel ai tu aici!
Se referea la puţa lui. Normal că a comparat-o cu un ghiocel, pentru ca e mică, firavă şi cu capul în jos. Aţi văzut ghiocei cu florile orientate în sus sau bebeluşi în erecţie? Eu nu am văzut.

Vă urez un 8 Martie fericit, iar pentru doamne şi domnişoare cât mai multe mastâ...pardon flori!