Bijou....vrem bijou

Există un fenomen pe care nu-l înţeleg. De unde mania asta cu bijuteriile? Ok, ştiu că în trecut, bijuteriile erau un semn de nobleţe. Îţi prezentai puterea financiară prin bijuteriile purtate de consoarte. Regii şi împăraţii purtau coroane cu pietre preţioase făcute nu ştiu care bijutier, omorât pentru a nu mai face o altă coroană şi mai frumoasă, dar acum suntem în secolul XXI. Aceste lucruri nu-şi mai au rostul. Nici măcar regina Angliei nu-şi poartă coroana, dar poartă nişte pălării de prost gust. Atunci de unde dorinţa arzătoare a femeilor de a-şi cumpăra bijuterii, cât mai multe şi mai deosebite?
Doamnele şi domnişoarele mele sunteţi mai rele decât corbii. Numai ăia culeg tot ce luceşte şi le depozitează în cuib. Pentru mine este foarte haios să văd prin mall-uri tinere cupluri plimbându-se la braţ, iar când dom'şoara observă un magazin de bijuterii nu-şi mai poate dezlipi privirea de pe ele. Masculii încearcă să le distragă atenţia, dar ele sunt hipnotizate. Sunt mai rele decât copiii într-o cofetărie. Dar pe cei mici îi înţelegem, nu au discernământ, merg pe principiul "dacă am văzut, atunci vreau", dar pe voi nu vă înţeleg.

La ce vă folosesc? Dacă purtaţi bijuterii căpătaţi puteri supranaturale? Puteţi zbura ca nebunul de superman, care îşi ia chiloţii peste pantaloni? Nici măcar nu puteţi să vă scărpinaţi în fund. Dacă vă rămâne un inel acolo, atunci să vezi usturime.

Nici măcar nu puteţi merge dacă nu aveţi bijuterii pe voi. Sunteţi în stare să vă băgaţi şi în creier bijuterii, că în rest, nu cred că a rămas un loc "neornat".
Iar acum vă prezint apogeul dorinţei feminine de a-şi "accesoriza" orice parte a corpului.

Acum trecem la partea masculină. Aceştia sunt penibili. Au senzaţia că dacă-şi trântesc 1 kg de aur la gât, devin peste noapte mai deştepţi decât Einstein, mai puternici decât Hercules şi mai cuceritori decât Casanova. Hello...wake up Romania! Nu vă folosesc la nimic. Nu sunteţi mai respectaţi în societate dacă vă "îmbrăcaţi" în aur şi "chietri Ceaikovski" ... pardon cristale Swarovski. Priviţi minunăţie de masculi. Adevăraţi Macho.Concluzia la care am ajuns este că unii dintre noi ori sunt inculţi ori sunt dependenţi de aur şi pietre preţioase. Aceste ornamente vă orbesc şi vă limitează gândirea.

Aşa că m-am hotărât să fiu în ton cu "moda" adică cu voi. Mi-am pus bijuteriile şi coroana regală (că sunt de viţă nobilă, nu ştiaţi?) şi am să ies la plimbare prin oraş. Să mă vadă supuşii şi să mă admire.
P.S. Acest post nu se referă la acele persoane care poartă verighetă, un lănţişor sau oricare altă bijuterie cu încărcătură sufletească, doar la aceia care exagerează cu bijuteriile.

A new hope

M-am hotărât să-i acord organismului meu o nouă şansă. Vreau să mă las de fumat. Chiar mă simţeam destul de slăbit în ultimul timp şi nu mai puteam să mă odihnesc noaptea, aşa că am început să caut cauza. Prima venită în minte a fost...FUMATUL. Măi nene, ca să mă înţelegi, eu fumam nu glumă, adică un pachet şi jumătate de ţigări pe zi.
Am încercat să mă las de fumat cu ceva timp în urmă şi nu am reuşit. Bănuiesc că eşecul se datorează faptului că m-am lăsat brusc, iar sevrajul a fost prea puternic. Acum o să spuneţi că nu am voinţă. Fumaţi voi câte un pachet şi jumătate pe zi timp de 3 ani şi lăsaţi-vă brusc, atunci să vă văd. Când vă ard plămânii la propriu, nu puteţi respira, aveţi o forţă incredibilă, chiar şi atunci când vreţi să atingeţi o persoană într-un mod delicat, aproape că-i rupeţi mâna. Vreţi să spargeţi tot în jurul vostru şi orice sunet vă enervează.
Aşa că m-am hotărât să abordez problema într-un mod diferit. Adică le-am redus la 10 pe zi. Am să fumez o perioadă de timp doar 10 ţigări pe zi, până mi se obişnuieşte organismul, după care am să renunţ definitiv şi irevocabil. Bănuiesc că îmi va fi mai uşor să suport sevrajul dacă sunt obişnuit cu o cantitate mai mică de nicotină.
A dracu' viciu e fumatul ăsta. Să vă povestesc o mică întâmplare. Într-o seară (10:30 PM), îmi petreceam timpul în faţa pisi-ului (PC-ului), când simt pe umăr o atingere uşoară. Era soţia mea. Îmi zâmbeşte uşor şi mă roagă să mă duc la minimarket să cumpăr apă minerală şi câteva fructe. Afară ploua şi bătea vântul. Eu îi spun că nu am chef că e frig, plouă, mi-e lene să-mi schimb hainele etc. Supermarketul se află la o distanţă de maxim 50 de metri de blocul unde locuiesc. După 5 minute mă duc în bucătărie să fumez. SURPRIZĂ...nu mai aveam tigăţi. În acel moment am uitat că afară e o vreme de căcat. De fapt EU eram un căcat. Mi-am schimbat hainele în cea mai mare viteză, nici nu am mai căutat nenorocita aia de umbrelă şi am pornit în viteză spre lift. Din spate soţia mă întreabă:
- Unde te grabeşti aşa?
- Să cumpăr "fructe". Îi rapund în timp ce intram în lift.
Am înfruntat intemperia de afară, nu mai conta că eram ud până la chiloţi, trebuia să-mi ating scopul. Când am ajuns în casă a fost o adevărată plăcere să fumez prima ţigară din pachet. Eram ud ca un câine vagabond, dar ce mai conta. Eram "satisfăcut".
Şi dacă tot nu sunteţi convinşi că e un viciu nasol atunci priviţi această imagine:

Respectivul personaj are viaţa în pericol, dar nu lasă ţigara. Parcă ar fi "ultima ţigară" a condamnatului. Cu câtă sete trage din ea. Ori e inconştient de pericolul iminent ce îl pândeşte, ori e atât de disperat încât nu poate să se abţină de la fumat. Să cumpărăm pâine, apă, mâncare, fructe sau să ajutăm un concetăţean la nevoie, nu ne grabim, dar să aprindem o ţigară, da.
Uite de asta vreau eu să spun STOP TIGĂRILOR.

Plouă, plouă....şi iar plouă

Stau la birou şi privesc pe geam. O să mă întrebaţi dacă nu am altceva mai bun de făcut. Marea problemă este că am de făcut o grămadă de lucruri, dar nu am chef. Vremea asta îmi dă o stare de somn şi de plictiseală. Mă duc să fumez o ţigară.
Am revenit. Despre ce scriam? Aaaa...despre ploaie. Mda, plouă cu găleata, cu butoiul sau cu cisterna. Nu se mai opreşte. De unde atâta apă. OK..sunt de acord că fără apă nu ar exista viaţă şi că ploaia face parte din circuitul apei în natură, dar de ce aşa multă. Iar vor fi inundaţii şi case luate de apă, dar ce mă doare cel mai tare e că am o umbrelă mică. Mică, mică cât o puţă de furnică. Adică îmi acoperă doar ţestosul (capul), restul corpului e lăsat la mila naturii şi a intemperiilor. Iar eu, ca un motan veritabil ce sunt, nu suport să mă ud (de la ploaie, a nu se înţelege altceva). Şi cum nu suport să folosesc transportul în comun, o astfel de zi e un chin pentru mine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru apa, dătătoare de viaţă, ce o revarsă peste noi, dar parcă a făcut inundaţie în Rai. Curge din cer, se prelinge pe pereţii blocurilor gri, se adună în bălţi, care se transformă în băltoace, apoi în "minilacuri" şi în final în "lacuri". Lacuri atât de vaste, încât îţi trebuie o barcă pneumatică să le traversezi, sau să ocoleşti jumătate de cartier pentru a ajunge pe celălalt "mal". Dacă eşti la volanul maşinii îţi pui tot felul de întebări cum ar fi:
- Cât de adâncă e? Reuşesc să ajung pe celălalt mal? Dar oare ce se ascunde în această baltă? Să fie o imensă groapă sau o gură de canal fără capac? Poate e monstrul din Loch Ness?
Cum îmi savuram ţigara şi priveam pe geam, am observat diferiţi oameni, sub aparenta protecţie a umbrelelor, ce străbăteau trotuarele în lung şi în lat. Pe feţele lor se vedeau grimase ce dezvăluiau nemulţumirea faţă de această ploaie interminabilă. E o aversiune colectivă faţă de această vreme.
Mai am un singur lucru de spus:
FUCK THE RAIN!

Ziua îndrăgostiţilor..my ass

Toată lumea se pregăteşte de Valentine's Day. E o frenezie generală. Bărbaţii umblă cu limba scoasă după cadouri sau se chinuie să obţină o rezervare la un restaurant. Cei mai inventivi şi mai romantici îşi storc creierii cum să orneze casa, ce să gătească la cină, cu ce arome să parfumeze încăperea şi multe altele. În această perioadă cresc vânzările la maimuţoii de pluş, la băuturi fine, dar cel mai mult la prezervative.
Măi, voi sunteţi nebuni? De ce neapărat Valentine's Day. Măi întârziaţilor, te naşti într-o singură zi, te căsătoreşti într-o singură zi (unii se căsătoresc în mai multe zile, dar ceremonia ţine o zi) şi mori într-o singură zi, dar dragostea este eternă, este în fiecare zi. De ce trebuie să aştepţi Valentine's Day pentru a te berberi, îmbrăca elegant şi parfuma? De ce nu o faci în fiecare zi? Pentru că în restul anului eşti ocupat cu meciurile de fotbal, umbli prin casă în chiloţi şi cu un maiou pătat cu mâncare şi cu floace sub braţ parcă eşti din evul mediu. O zgârii cu barba când o pupi şi îi bagi nasul în grevă când te apropii de ea. Să nu mai vorbim de faptul că râgâi şi te beşi ori de câte ori ai ocazia, fără să ţii cont că mai e şi ea prin casă. Când ea îţi spune ceva, tu îi răspunzi ca un mascul veritabil ce eşti:
- Lasă-mă femeie acum. Mă uit la meci.
Când ea vrea noaptea să vă iubiţi, tu sforăi ca animalu' sau puţi a bere. Când vrea un cadou cât de mic tu îi spui că nu sunt bani, dar de Sf. Valentin te dai peste cap să faci rost de ei şi aştepţi cu nerăbdare coţăiala de la 12 noaptea. Damblagiţilor.
De ce eşti animal în fiecare zi a anului? Exceptând câteva zile cum ar fi: Ziua ei de naştere, a ta, Crăciunul, Paştele, Revelionul, 8 Martie şi Valentine's Day. De ziua în care v-aţi căsătorit sigur uiţi.
Măi drogaţilor, Sfântul Valentin nu există la ortodocşi. Ce naiba împrumutaţi sărbători de la americanski?
Mai există categoria bărbaţilor care se dau "răniţi" înainte de Sf. Valentin. Vin cu tot felul de motive puerile, numai ca să nu cumpere cadouri şi tot ce mai trebuie.
- Iubito, mă trimit ăştia de la firmă într-o delegaţie, nu am să fiu în localitate.
- Scumpa mea, am gripă şi nu pot ieşi din casă, iar tu nu poţi veni la mine că te îmbolnăveşti şi nu vreau acest lucru.
Bla..bla..cred că ştiţi despre ce vorbesc.
Mă disperă nebunia asta cu Valentine's Day. Unde mă uit văd numai inimioare, funde roşii, Cupidoni şi alte chestii cu aripioare (nu mă refer la absorbante Always) şi o săgeată. Eu i-aş băga săgeata în cur lui Cupidon. Numai prostii face cu ea. El e vinovat pentru toate cazurile de infidelitate. De ce nu-i înţeapă pe acei oameni care divorţează şi lasă copiii fără ambii părinţi. Dacă-l prind îl jumulesc ca pe o găină.
Oricum vă doresc să vă distraţi de Valentine's Day şi să vă pocnească prezervativele. Glumeam!

Iar aberez...dar mi-e dor de Soty

Cum mă plimbam pe net am găsit din greşeală această imagine, care instantaneu mi-a adus aminte de Soty. El era prietenul meu imaginar, doar că purta nişte haine negre şi zdrenţuite, iar în întuneric îi luceau ochii ca la mâţele care traversează strada noaptea şi sunt orbite de farurile maşinii. Soty era mic de statură, cam 20 de centimetri şi avea un zâmbet ciudat, un rânjet ce îmi stârnea curiozitatea. Mă fixa cu privirea şi nu scotea nici un sunet. De fapt nu l-am auzit niciodată să vorbească, doar asculta toate prostiile pe care i le povesteam. Îmi aduc aminte că erau nopţi când pur şi simplu stăteam şi ne priveam. Din când în când rânjea, dezvelindu-şi dinţii mici şi foarte ascuţiţi. După un timp îmi făcea semn cu mâna să pun capul pe pernă şi să închid ochii. Îmi era puţin greu pentru că avea acea privire sinistră, dar ştiam că nu îmi vrea răul. Îl simţeam cum se urcă în pat şi se apropie de mine. Nu scotea nici un sunet. În cameră era o linişte perfectă şi atunci deschideam ochii. El statea în şezut, cu bărbia pe genunchi şi cu mâinile pe tibii la mai puţin de 20 de centimtri de faţa mea şi mă privea cu ochii larg deschişi. Îi zâmbeam, iar el se ridica şi aruncând o ultimă privire în urmă, dispărea în întuneric.
Într-o noapte era agitat. Se plimba dintr-o parte în alta. Atunci am realizat cât de agil era. Îmi era foarte greu să-l urmăresc. Se oprea din când în când punându-şi mâinile pe frunte. Doream să-l întreb ce are, dar ştiam că nu îmi va răspunde. Nu a făcut-o niciodată. La un momet dat s-a oprit, m-a privit s-a înclinat uşor în direcţia mea ca un majordom şi a dispărut în întuneric.
Din acea noapte nu l-am mai văzut pe Scoty. Cred că şi-a găsit un nou prieten; dar de ce era agitat? Sau poate.....copilăria mea se terminase.
Dacă aveţi un prieten, fie el cât de ciudat, gălăgios sau enervant, pastraţi-l cu grija. Lipsa lui va fi mai apăsătoare decât prezenţa sa.

Uite Soarele....că nu e!

Iar e o zi "minunată". Ufff... parcă nu se mai termină. Eu sunt o persoană seminocturnă, adică maximul de randament îl am după-amiaza şi în prima jumătate a nopţii. A doua jumătate o dorm, iar în timpul zilei, singurul lucru care mă alimentează cu energie, e Soarele.
Dimineaţă m-am trezit mai plin de energie, deşi am adormit în jurul orei 2:30 AM şi nu îmi puteam explica de ce. Privesc pe geam şi observ o minunată zi însorită. Ce mult timp a trecut de când am simţit ultima dată mângâierile razelor solare. Eram aşa de fericit.
Odaţă ajuns la serviciu, observ că domnul Luminos îşi face de cap. E criză şi la el, de aceea e zgârcit cu împărţitul razelor. Mă exasperează, când să mă bucur de el, bâşti, se ascunde după nori. Chiar aşa urât sunt, încât nici Soarele nu vrea să mă privească?
Măi bilă de plasmă ce eşti, nu vrei tu să scoţi scăfârlia măcar jumătate de oră să pot şi eu să-mi încarc bateriile. Am avut şi încă mai am o perioadă foarte nasoală, care mi-a epuizat orice rezervă de energie, aşa că fă un bine şi stai ţeapăn acolo, nu te mai juca cu nervii mei.
Cum speranţa moare ultima, sau cel puţin aşa se spune, eu încă sper că o să am ocazia să mă bucur de el.

Să aveţi o zi însorită!

I don't give a shit...

Am o zi foarte nasoală, aşa că m-am întors la pătrăţelul meu de net. Vreau să vă spun că nu sunt perfect, am o grămadă de "pitici pe creier". Sunt momente când o iau pe arătură, dar măcar mă accept aşa cum sunt. Stiliştii mă caută de ceva luni. Stiliştii sunt acele persoane în halate albe de la Spitalul Socola din Iaşi. Nu mă cred perfect şi încerc să văd mediul înconjurător aşa cum este, nu cum ar trebui să fie.
Nu suport persoanele care stau într-un colţ şi ascultă tot ce se discută într-un grup, iar la un moment dat vin şi spun:
- Sunteţi anormali/Sunteţi nebuni. Cum puteţi să credeţi că....Doamne, nu sunteţi sănătoşi
Măi taică, ok e democraţie şi fiecare are dreptul la o părere, îţi acceptăm părerea, dar de ce dracu ne etichetezi? Eşti medic psiholog de renume, membru onorific al Academiei Române Institutul de Filosofie şi Psihologie? Băi nene, după ce că stai frustrat într-un colţ, ca un emo, pentru că stai prost la capitolul comunicare, mai vii şi cu texte de mare cunoscător.
Atunci când eşti întrebat:
-De ce crezi asta? Poţi să argumentezi?
Începi să o dai în bâlbâială şi te fâstâceşti ca o fată mare, ne arunci un zâmbet timid şi concluzionezi cu:
- Asta e părerea mea.
OK, dar acum tebuie să ne explici ce te face pe tine normal şi pe noi anormali. Distrusule, mai invoci şi divinitatea, parcă să te scape dintr-o cameră plină cu nebuni violenţi. O tu geniu pierdut în anormalitate, nu ştii că nu e bine să iei numele lui Dumnezeu în deşert? Te-ai gândit să concluzionezi tot ce se discuta în acel grup printr-o singură frază care mai e şi atac la persoană.

A doua categorie care nu o suport e compusă din acele persoane care vorbesc fără oprire. Mă duc ca omul la locul de fumat pentru a îmi satisface nevoia de nicotină. Îmi caut un loc în spaţiu şi îmi aprind bucuros o ţigară. Din infinitatea de locaţii existente în univers, eu mă aflam ca boul în aceeaşi încăpere cu un astfel de individ. Observ un zâmbet în colţul gurii şi în secunda următoare se îndreaptă spre mine. Începe să-mi povestească ce a păţit cu maşina în service. Din politeţe în ascult preţ de 2 minute, dar diareea lui verbală îmi hărţuia timpanele şi îmi scrijela scoarţa cerebrală. Ca să îl opresc îi spun pe un ton calm:
- Nu sunt sigur dacă ai procedat corect, poate ar trebui să te mai gândeşti la acest lucru înainte de a-i clasifica pe angajaţii service-ului auto ca proşti.
Nenorocitul, porneşte ca un motor de 400 de cai putere, şi începe să verse din el tot felul de dejecţii motivate de explicaţii puerile. Îi spun pe un tot calm:
- Nu mă interesează. Vreau să-mi fumez ţigara în linişte. Vorbim mai târziu despre asta
El continuă să verse din el.
- Băi vere, I don't give a shit, opreşte-te sau îţi place să te auzi vorbind.
Şoc pentru mine. Ăsta nici nu auzise ce i-am spus. Repet pe un ton mai ridicat. Ăsta se opreşte pentru o secundă după care continuă să se agite ca un epileptic, narând întâmplarea cu service-ul.
Imediat ce mi-am terminat ţigara, i-am urat o zi bună şi am plecat, lasându-l să vorbească singur. Am auzit din spate un : - Bă..bă..
În ziua de azi se uită urât la mine. Dar pe mine nu mă interesa povestea lui. Tot ce doream erau 5 minute de linişte în care să-mi savurez ţigara. Dacă avea nevoie de audienţă, de ce nu s-a dus la un psiholog. Eu nu am răbdare de psiholog.

P.S. Pentru cei ce refuză să înşeleagă aceste lucruri sau nu au un spirit de observaţie destul de dezvoltat încât să vadă că cel sau cei de lângă el/ea nu sunt interesaţi le spun un sincer
KISS MY ASS YOU DUMBSHIT !!

Ce trebuie să ştie o femeie

Vreau să înţelegeţi că nu sunt misogin, deşi am o sămânţă în suflet. De aceea vreau să vă prezint câteva reguli pe care femeile trebuie să le cunoască pentru a avea o relaţie fericită.

1) Sânii sunt făcuţi să te uiti la ei. Nu încerca să schimbi asta!

2) Învaţă să foloseşti scaunul de la toaletă. Eşti deja fată mare. Dacă este ridicat, coboară-l. Nouă ne trebuie ridicat, vouă coborat. Nu cred că m-ai auzit plângându-mă că l-ai lăsat coborât.

3) Sâmbătă = sporturi. Este ca luna plină sau fluxul şi refluxul. Aşa trebuie să rămână.

4) A cumpăra NU este un sport. Şi nu voi gândi altfel niciodată.

5) A plânge este şantaj.

6) Cere doar ce doreşti. Să fim bine înţeleşi:

• Aluziile subtile nu funcţionează!

• Aluziile puternice nu funcţionează!

• Aluziile directe nu funcţionează!

• SPUNE-MI ŞI GATA!

7) ‘Da’ şi ‘Nu’ sunt răspunsuri perfect acceptabile la aproape orice întrebare.

8) Vino cu o problemă doar dacă doreşti ajutor pentru rezolvare. Asta-i ceea ce pot face. Simpatia este menirea prietenelor tale.

9) O durere de cap care durează de 17 luni este o problemă. Mergi la doctor.

10) Orice am spus cu 6 luni în urmă nu este acceptat într-o ceartă. De fapt, toate comentariile devin nule şi neavenite după 7 zile.

11) Dacă te gândeşti că eşti grasă, probabil aşa este. Nu mă mai întreba!

12) Dacă ceva ce am spus poate fi interpretat în 2 moduri, din care unul s-ar putea să te supere sau să te enerveze, consideră că am gândit în celălalt mod.

13) Când se poate, te rog să-mi spui orice ai de spus în timpul pauzelor publicitare.

14) Christofor Columb nu a avut nevoie de indicaţii, nici eu.

15) TOŢI bărbaţii văd doar în 16 culori, aşa cum sunt setările iniţiale la Windows.

Piersica, de exemplu, este un fruct, nu o culoare. Dovleacul este de asemenea un fruct.

Habar nu am ce înseamnă mauve.

16) Dacă mă mănâncă, mă voi scărpina. Voi face aşa întotdeauna.

17) Dacă întreb ce este în neregulă şi răspunzi "nimic“, voi acţiona ca şi când nimic nu este în neregulă. Ştiu că minţi, dar nu merită să ne ciorovăim.

18) Dacă pui o întrebare la care nu doreşti un răspuns, aşteptă-te la un răspuns pe care nu ai fi dorit să-l auzi.

19) Când trebuie să mergem undeva, absolut orice porţi îţi vine bine, pe bune.

20) Nu mă întreba ce părere am despre anumite lucruri decât dacă eşti pregătită să discutăm despre subiecte ca:

– Sex,

– Sport sau

– Maşini

21) Ai îndeajuns de multe haine.

22) Ai prea mulţi pantofi

23) Eu sunt în formă. Rotundul este o formă.

24) Îţi mulţumesc pentru că ai citit asta; da, ştiu, o să dorm pe canapea diseară, dar ştii, bărbaţilor nici nu le pasă, este ca la camping.

Nu sunt multe, doar 24. Nu cred că e aşa greu să ţii minte 24 de reguli atât timp cât poţi memora 50 de episoade dintr-o telenovelă, toate denumirile de firme de fiţe, de restaurante etc. cine şi ce a facut în ultima lună.

Specific că am cunoscut şi femei care cunosc multe din regulile de mai sus şi le respectă. Una din ele e acum soţia mea. Sper ca într-o zi toate femeile să aplice aceste reguli şi atunci bărbaţii vor fi mai maleabili şi mai înţelegători.

Vă doresc o zi bună.

Colţul meu de Paradis

Zilele acestea am realizat care este colţul meu de paradis. He he ... nu e ce vă gândiţi voi. În realitate e buda. Da, aţi citit corec..BUDA. Dar nu e vorba de orice budă, ci buda mea de acasă. E locul unde am parte de linişte. Acolo, eu sunt împărat. Pot să fac ce vreau fără să fiu întrerupt sau deranjat.
Ce e mai minunat decât să vii acasă după o zi de serviciu şi să te aşezi pe budă? Îmi iau revistele, o ceaşcă cu cafea şi ţigările şi mă retrag în "regatul" meu. După ce îmi aprind o ţigară, îmi încep activitatea de..."lecturare". E linişte, sunt doar eu şi gândurile mele. Din când în când, în gândul meu, se aude un strigăt de război: "Bombs away!!!", iar liniştea este ruptă de un singur sunet...flioşc... şi iar se aşterne liniştea. Eu îmi mut atenţia la următorul articol trăgând un fum adânc din ţigară. În acel moment nu există probleme. Chiar dacă nevasta are nevoie de ceva, nu va îndrăzni să mă deranjeze. Dacă un vecin sună nervos la uşă, tot nevasta e cea care deschide. Sunt protejat de respectul reciproc, respectul intimităţii şi alte legi. Ca să nu mai vorbim de acea armă biologică....mirosul.
Cât timp sunt acolo nu există chestii de genul: trebuie să aspiri covoarele, trebuie să duci gunoiul, trebuie să te duci la cumpărături etc.
Dacă sună telefonul de serviciu, tot ea răspunde şi cu o voce calmă spune:
- Momentan este indisponibil. Vă va contacta mai târziu.
După ce termin de "lecturat" mă întorc la problemele de zi cu zi. Nu am scăpat de ele, doar le-am amânat, dar sunt mai relaxat şi mai uşor cu jumătate de Kg, deci le pot rezolva mai repede.
Iar la sfârşit apare "slujitorul" care are grijă ca toate să fie în ordine în "regat" şi igienizează "tronul".

Mi-a venit mintea la cap

Luni dimineaţă (3:15 AM) visam ceva frumos, dar sincer nu îmi aduc aminte ce. De ce? Pentru că la acea oră m-am trezit brusc şi nu înţelegeam de ce. M-am uitat la ceas, pentru că mai obişnuiesc să mă trezesc înainte să sune. Priveam tavanul şi încercam să înţeleg de ce nu dorm la acea oră. Brusc, simt o zvâcnire în cavitatea bucală, urmată de o durere nu prea puternică, dar enervantă. Sar din pat şi mă duc în faţa oglinzii. Ce să vezi? Doamna Măseluţă de minte (există una şi de prostie?) îşi făcea de cap, adică se chinuia să iasă la suprafaţă, să se prezinte în toată splendoarea ei.
Eu consternat de ceea ce se întâmpla şi enervat de durerea produsă de ea, o întreb într-un limbaj de cartier:
- Ce faci fă? Nu ai somn? De ce mama măsii m-ai trezit? Eşti nebună? La fel m-ai chinuit şi acu' 3 ani şi nu ţi-ai dezvăluit decât un colţişor.
Ea cu o privire de puştoaică şmecheră îmi răspunde:
- Ei şi? Mă plictiseam şi vreau şi eu să cunosc un dinte frumos sau să mă împrietenesc cu o măsea. Să-mi fac şi eu un trai în viaţă.
Şi îmi face uşor cu ochiul.
Eu enervat la culme de tupeul ei:
- Nu mai spune? Nu vrei şi un whisky? De asta m-ai trezit?
- Dar nu am vrut să te trezesc, dar...
- Dar ce fă? Tu crezi că faci ce vrei la mine în gură? Unde te crezi?
În acel moment, am realizat că vorbeam cu o măsea. Mai mult de atât, tremuram ca un câine la injecţie. La naiba, aveam frisoane. L-am trezit din somn pe domnul termometru. Acesta, chior de somn, m-a anunţat că aveam 39,4. Era clar, deliram.
Am căutat prin sertare un Tador pentru durere, un antiinflamator pentru zona afectată de Măseluţa Demolatoare şi un Coldrex pentru febră. Le-am aruncat pe gât şi m-am întors în pat. M-am lipit de a mea soţie, în speranţa că am să gasesc ceva căldură şi m-am apucat de numărat oi. Nu ştiu când am adormit, dar ştiu că mâine mă duc la stomatolog. Să vedem ce hotărăşte specialistul în legătura cu fiţele doamnei Măse. Dacă nici specialistul nu o poate linişti, sunt sigur că Zâna Măseluţă are ac de cojocul ei.