Ieri am avut parte de o vreme "excelentă". A plouat cu găleata. Eu, om harnic şi iubitor de mişcare, merg în fiecare zi la serviciu cu Peujeosu. Adică iau la talpă drumurile României, dar înainte de a părăsi confortul locuinţei proprii, scot nasul pe geam şi adulmec ca un căţel, pentru a vedea şi simţi cum sunt condiţiile atmosferice. Ehh, ieri ce naiba să mai scot nasul, că turna cu butoiul de acum. Aşa că mă îndrept frumos spre dulăpiorul unde era umbrela. Când îl deschid....Smile..You're on candid camera! Unde e umbrela? Unde s-a ascuns?
O sun repede pe a mea consoartă şi cu o voce tremurândă o întreb dacă mi-a luat umbrela. Ea îmi răspunde cu vocea ei blândă:
- Nu iubitule. Cum să-ţi iau umbrela? Trebuie să fie prin casă.
Mă duc repede la o debara, deschid uşa cu putere şi-mi arunc privirea de pacient al spitalului Socola, în ea. Aici nu era decât masa de călcat rufe, care mă privea speriată şi nu înţelegea ce-i cu mine.
Mă apuc să scotocesc prin toate dulapurile, sertarele şi alte zone de depozitare. Umbrela nu era. Îl înjuram pe Murphy şi legile lui de mama focului.
Şi unde s-a ascuns umbrela? Privesc ceasul, ce stătea liniştit pe perete şi ticăia parcă să-mi facă în ciudă. Eram în criză de timp, trebuia să ajung la scârbici..pardon..serviciu. Îmi aduc aminte că umbrelita mai are o surioară şi anume umbreluţa. Pornesc în căutarea umbreluţei, dar fără succes. Cred că au plecat în vacanţă sau stau într-un sertar de la serviciu şi flirtează cu pixurile şi post-it-urile. O pun de o petrecere în pijamale.
Plec nervos spre serviciu, dar afară era potopul lui Noe şi cum arcă nu aveam mă îndrept spre taxiurile ce poposesc, de obicei, în intersecţia din apropierea blocului.
SURPRIZĂĂĂ...nici un taxi..F*CK...de unde taxiuri dacă toată lumea, pe o vreme ca asta, foloseşte un mijloc de transport cu patru roţi. Numai cercopitecul de mine, iubitor de plimbări, nu serveşte aşa ceva decât în situaţii extreme. Acum era o situaţie extremă, dar ia transport pe combustibil petrolifer dacă poţi.
Resemnat şi plin de nervi, hotărăsc să mă duc pe jos până la serviciu. Şi uite aşa arătam când am ajuns
P.S. Umbrelele nu erau nici la serviciu. Habar nu am unde s-au ascun, dar pun eu mâna pe ele şi atunci să vezi....
O sun repede pe a mea consoartă şi cu o voce tremurândă o întreb dacă mi-a luat umbrela. Ea îmi răspunde cu vocea ei blândă:
- Nu iubitule. Cum să-ţi iau umbrela? Trebuie să fie prin casă.
Mă duc repede la o debara, deschid uşa cu putere şi-mi arunc privirea de pacient al spitalului Socola, în ea. Aici nu era decât masa de călcat rufe, care mă privea speriată şi nu înţelegea ce-i cu mine.
Mă apuc să scotocesc prin toate dulapurile, sertarele şi alte zone de depozitare. Umbrela nu era. Îl înjuram pe Murphy şi legile lui de mama focului.
Şi unde s-a ascuns umbrela? Privesc ceasul, ce stătea liniştit pe perete şi ticăia parcă să-mi facă în ciudă. Eram în criză de timp, trebuia să ajung la scârbici..pardon..serviciu. Îmi aduc aminte că umbrelita mai are o surioară şi anume umbreluţa. Pornesc în căutarea umbreluţei, dar fără succes. Cred că au plecat în vacanţă sau stau într-un sertar de la serviciu şi flirtează cu pixurile şi post-it-urile. O pun de o petrecere în pijamale.
Plec nervos spre serviciu, dar afară era potopul lui Noe şi cum arcă nu aveam mă îndrept spre taxiurile ce poposesc, de obicei, în intersecţia din apropierea blocului.
SURPRIZĂĂĂ...nici un taxi..F*CK...de unde taxiuri dacă toată lumea, pe o vreme ca asta, foloseşte un mijloc de transport cu patru roţi. Numai cercopitecul de mine, iubitor de plimbări, nu serveşte aşa ceva decât în situaţii extreme. Acum era o situaţie extremă, dar ia transport pe combustibil petrolifer dacă poţi.
Resemnat şi plin de nervi, hotărăsc să mă duc pe jos până la serviciu. Şi uite aşa arătam când am ajuns
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu