24 noiembrie 2009

Dimineaţa pentru el şi pentru ea

M-am întors la pătrăţelul meu de net ca să mai mâzgâlesc ceva.

Şi cum am un rahat în fund care mă cam jenează, uite am început să-mi imaginez tot felul de prostii. Cum este o dimineaţă pentru ea şi cum este pentru el.

Ea:

Se trezeşte din visul erotic în care s-a iubit în toate poziţiile cu George Clooney, se întinde şi-l priveşte pe el. Încearcă să-l pupe, dar îşi dă seama că lui îi pute gura. Vrea să-l pupe pe frunte, dar el e transpirat. Renunţă la idee şi eliberează un oftat cu gândul la George Clonatul.
Se ridică din pat, îşi încalţă papucii de casă şi se îndreaptă spre baie. Aici se aruncă direct sub picăturile revigorante ce se desprind frenetic din capul de duş. Îşi unge corpul cu tot felul de creme pe bază de plante. Se şterge uşor cu un prosop, timp în care îşi masează corpul. Mai aruncă un oftat din cauza Clonatului. Şterge cabina de duş, oglinda şi strânge firele de păr de pe jos cu o bucată de hârtie igienică.
Părăseşte baia îmbrăcată cu halatul moale şi părul prins cu grijă în turbanul făcut dintr-un prosop. Ajunsă la bucătărie, pregăteşte micul dejun şi face cafeaua. Dansează uşor pe o melodie preferată ce răsună din difuzorul radioului. Când toate sunt gata, se duce şi-l trezeşte pe el, iar parfumul ei se răspândeşte în toată camera.
După ce servesc micul dejun, timp în care ea nu-şi mută privirea de la el, începe să se îmbrace cu mişcări de felină. Pentru această zi a ales o fustă neagră peste genunchi şi puţin mulată, dresuri la culoarea pielii, pantofi negri lăcuiţi şi cu un toc mediu pentru a-i bomba puţin fundul, o bluziţă de culoare roz pal cu decolteu, o pereche de cercei finuţi şi lănţişorul cu medalion în formă de inimioară.
Îi urează o zi bună şi părăseşte domiciliul, dar nu înainte de a arunca o ultimă privire în oglindă.

El:

Este trezit uşor de ea. Mormăie ca un urs ieşit din hibernare pentru că tocmai visa că şi-o trage cu Angelina Jolie. Inspiră adânc parfumul lăsat de ea în cameră. Se ridică din pat şi face 10 flotări până îl lasă plămânii. Înjură ţigările şi îşi promite că într-o zi se va lăsa de fumat. Porneşte spre baie. Se împiedică de papucii de casă. Iar înjură. Ajuns la baie începe să se pişe cu zgomot ca un bou şi trage o beşină. Zâmbeşte satisfăcut, vorba aia, pişarea fără beşină e ca nunta fără lăutari.
Se aruncă sub duş. Aici fredonează o melodie cu o voce de trabant ambalat. Mai trage o pişare pe pereţii cabinei de duş, timp în care încearcă să-şi scrie numele cu pipilicul. Se scarpină la coaie, după care îşi miroase unghiile. Iese de sub duş, se şterge rapid cu un prosop pe care-l abandonează pe jos. Iese din baie în pula goală, îşi trage o pereche de chiloţi pe el şi se încalţă cu papuci de casă pe care i-a înjurat.
Ajuns în bucătărie, porneşte televizorul şi dă volumul mai tare pentru a asculta ştirile sportive, fără a băga de seamă că ea asculta o melodie preferată. Haleşte ca un barbar, lingându-şi degetele din când în când. Nu-şi dezlipeşte privirea de la televizor.
Ajuns în cameră scotoceşte pe sub pat după şosetele folosite cu o zi înainte. Le miroase. Sunt OK, mai pot fi purtate încă o zi. Se îmbracă cu o pereche de blugi, fără să observe că sunt boţiţi şi cu un pulover albastru. Se încalţă cu adidaşii ce miros mai rău decât un sconcs şi se întoarce în bucătărie pentru a fuma o ţigară şi pentru a termina cafeaua rămasă în ceaşcă.
Când ea îi urează o zi bună, îi răspunde printr-o aplecare de cap. Parcă e un cal cu apă în urechi.
După ce savurează ţigara iese pe uşă fără să-şi dea seama că este zburlit.

Nu trebuie să ne mai mire numărul mare de divorţuri!!!

21 octombrie 2009

Be you not "true"


Salutare naţiune!

Stau şi mă întreb cât de proşti pot unii să fie. Mă refer la "copiatoarele Xerox" de la noi din societate, care imită pixel cu pixel tot ce văd la vecinii noştri de peste graniţă, fără să treacă prin filtrul gândirii. Tâmpim poporul cu televizorul, netul etc. Este vorba de noua generaţie, aşa numiţii Emo Kids. Acele costume ambulante de Holloween, sperietorile de ciori cu privire de schizofrenici. Nu am să-i înţeleg niciodată, dar nici nu mă mai chinui să-i înţeleg.
Problema este că ai noştri copii cresc în această societate în care Emo se înmulţesc mai repede decât bacteriile. Nu cred că există nici o diferenţă între cele două.
Un Emo adevărat este un copil care a trăit o dramă sau o suită de drame şi care l-au marcat. Deci este un om cu probleme la mansardă. Paramecii ăştia de la noi nu sunt decât nişte imitaţii ieftine. Spun că ascultă emocore, dar de fapt ascultă Tokyo Hotel sau Bordel, nu mai ştiu cum se numea trupa, care nu este decât un jegos de pop-rock. Se îmbracă în cel mai ciudat mod posibil. Un şiret roz şi unul verde, cravată la t-shirt şi alte combinaţii de nu te poţi căca şi au nişte freze de rahat. Parcă sunt linşi de o vacă care are gingivită şi de asta le-a rămas acea urmă roşie pe cap. Ei spun cu sunt "TRUE". Ce căcatul meu e "true" ăsta? Sunteţi TRUcaţi sau TURbaţi? Măi beşinoşilor, aveţi familii care vă iubesc, care fac tot posibilul să vă ofere tot ce vă doriţi şi voi îi faceţi de râs. Dacă aveaţi familii sărace şi pe care le-ar fi durut în cur de voi, nu aveaţi bani să vă vopsiţi, să vă băgaţi piercing-uri peste tot, chiar şi acolo unde lumina Soarelui nu ajunge niciodată, adică în cur.
Trebuie să recunosc că din partea feminină a acestor emo, sunt câteva fete chiar drăguţe, au un aer de "easy", dar mai mult de o pulă peste ochii ăia machiaţi nu le-aş da.

Căcat peste pupăză (pupăza e mama Emo Kizdoşilor ăstia). Cât de tâmpiţi sunt şi cei care lucrează la Yahoo. Uite ce au declarat aceste "minţi scărpinate cu peria de sârmă...pardon..luminate" pentru cei de la Times.ro :

"

Yahoo lanseaza emoticoanele pentru Emo


Setul complet nou de emoticoane de Yahoo Messenger, destinat exclusiv comunitatii emo, face deja furouri in Romania.

Bazate pe principiile de viata, dar mai ales de moarte ale emokizilor, noile emoticoane au design sumbru si trist, dominat de atitudini anxioase, suicidare.

Inspirat de liderul comunitatii emo din Romania, doamna Emotida Plangeanu-Retezat-Venescu, setul de emoticoane a fost definitivat de designerii Yahoo.

E absolut interzis minorilor

Utilizatorii de Messenger incearca sa transmita cele mai variate emotii, cu ajutorul micilor fete galbene care exprima fiecare cate ceva, in general pozitiv. Dar, pentru ca emokizii se straduiesc sa-si transmita unii altora cele mai negre ganduri cu putinta, noul set de emoticoane contine scene dure, violente, psihotice, fiind interzise din aceste motive tuturor minorilor.

Se remarca emo-ul care isi trage un glont in cap, emoticonul spanzurat, sau cel inecat cu propriile lacrimi, acestea fiind ipostazele cele mai vesele ale setului."

Ăstia nu sunt sănătoşi. Cred că s-a întors lumea cu curul în piercing.

Noi să fim sănătoşi şi poate inventăm virusul anti-emo.

20 octombrie 2009

Smart or stupid?

După o zi dificilă la scârbici, iată-mă ajuns la căminul meu. Nu vedeam în faţa ochilor decât canapeaua pe care urma să-mi plantez curu'. Dar cum viaţa are o ironie aparte, acest lucru nu s-a întâmplat pentru că am fost apelat pe molecular de scumpa mea Vennynoasă. Mă ruga să mă duc până la ea la scârbici să-i instalez unei colege o sau un (habar nu am) Smart Table. Cât de greu poate să fie? Pentru un împiedicat ca mine, destul de greu.
Nici nu am intrat bine în birou şi găsesc pe masă un morman de CD-uri şi ceva cabluri. Tabla mă aştepta liniştită într-un colţ cu Vennynoasa alături.

- Ce sunt cu astea?
- Asta e tabla, astea sunt CD-urile pe care le-a găsit şi ceva cabluri.
- Bun, şi eu ce trebuie să fac?
- Să o instalezi.
- Păi văd că este montată pe un suport.
- Ţi-am spus că trebuie instalată, nu montată.
- Păi şi instalatorul ne-a montat apometrele, deci care e diferenţa între a monta şi a instala?
- Măi, tu eşti cu capul?
- Păi de ce se numeşte instalator şi nu montator.
- Lasă-l naibii de instalator şi instalează Tabla.
- Şi ce face arătarea asta?
- Nu ştiu.
- ...

Mă aşez cuminte în faţa calculatorului şi mă uit la CD-uri ca melcul la curcubeu. Găsesc soft-ul pentru tabla minunată, , îl instalez şi o cuplez la computator printr-un cablu USB. Toate-s bune şi frumoase, dar eu tot ca celebrul melc priveam. În afară de faptul că s-a aprins un led, nu obţineam nici un rezultat. Pornesc soft-ul, iau curajos un marker optic sau ce era chestia aia care semăna cu pu la la la şi încep să trasez nişte linii aleatorii cu graţia unui pictor renascentist. Rezultatul a fost o pictură abstractă pe ecranul PiSi-ului.
- La ce anume se foloseşte balaurul ăsta?
- Pentru prezentări, lecţii etc.
- Aha... /dignose Mai ai şi alte informaţii?
- /blush
Deschid repede Internet explorer-ul să văd ce face ciudata tablă. Ei sula şi căciula, de unde net dacă nu-i. Abandonez ideea şi mă pregăteam să plec.
- Te-a rugat să vezi de ce nu-i funcţionează imprimanta.
- Pentru că nu e pornită.
O pornesc şi încerc să imprim o pagină de test. Nimic. Imprimanta stătea calmă şi mă privea nedumerită ca şi cum m-ar fi întrebat:
- Daaa...cu ce vă pot ajuta?
Când verific dacă nu a ieşit cablul USB...Surprize surprize cu Andreea Marin, nu exista acest cablu. Iau cablul de la Smartui-m-aş pe ea tablă şi îl conectez la imprimantă. Totul funcţiona cum trebuie.
Ajuns acasă, googăluiesc să văd ce face această SMART Table. Face multe, dar îi mai trebuie şi un video proiector.
/bye

1 octombrie 2009

O nouă zi, o nouă ceaşcă de cafea ... sau nu


THIS is coffee...?

Ce zi minunată...pentru unii dintre voi, din păcate, nu şi pentru mine. Orice zi frumoasă începe prin deschiderea geamurilor, inspirat adânc aerul poluat de noxele de la maşinile grăbiţilor (De ce atâta grabă? Vă ridică firma statuie?) şi nelipsita cafea, scumpa cafea, licoarea maronie cu influenţe de negru şi miros ce îţi extaziază senzorii olfactivi.
În bârlogul lui Venny este o regulă de aur. Cine se trezeşte de dimineaţă, nu ajunge departe până nu face cafeaua. În această dimineaţă, această onoare i-a aparţinut Vennynoasei.
Deschid ochii şi inspir adânc. Nările îmi sunt invadate de duhoarea, pardon, mirosul de cafea. Un zâmbet larg îşi face loc pe chipul buhăit de somn. După ce mă încalţ cu papuceii de casă, mă îndrept spre bucătărie cu paşi lenţi de moş senil şi părul ciufulit de tumbele nocturne.
În sfârşit văd paradisul. Pe masă mă aştepta liniştită o cană mare din care se ridicau aburi diafani. Mă aşez lin pe scaun şi sorb adânc din licoarea magică. În secunda următoare, din gâtlejul uscat, izbucneşte un gheizer. Vennynoasa, cu privirea mirată şi vocea blajină, mă întreabă:

- Ce s-a întâmplat? Ce nu-ţi place?
- Ce nu-mi place? CE NU-MI PLACEEE? Ce e asta?
- Cafea cu lapte.
- Pardon? E lapte cu iz de cafea. Unde e ibricul?
- Nu mai este cafea făcută.
- De ce?
- Păi am făcut mai puţină, pentru că eu nu beau foarte multă. Ai uitat că doctoriţa mi-a spus că am voie să beau foarte puţină cafea, preferabil să nu beau. Îi face rău lui Bebiţă. Ai uitat că sunt însărcinată? Am pus puţină cafea în cană şi am turnat lapte peste ea.
- NU am uitat că eşti însărcinată, nu am uitat că NU mai am voie să fumez în casă, iar această "combinaţie" nu este cafea... este...este...altceva. De ce nu ţi-ai pus puţină cafea şi restul lapte, iar restul de cafea să mi-o pui MIE într-o ceaşcă?
-Pentru că de când suntem împreună am servit cafeaua de dimineaţă în aceeaşi ceaşcă, cană sau orice alt recipient. Sau ai uitat?
- NU am uitat, dar...
- NICI UN DAR. NU AI VOIE SĂ MĂ ENERVEZI!!! Îl agiţi pe Bebiţă. Bei ce beau şi eu!

Mi-am înghiţit cuvintele îngrămădite pe limbă şi am închis ochii. Îmi imaginam că beau o ceaşcă mare de cafea. MARE MARE MAREEEE...

Am băut o pişoarcă la serviciu, aşa că am o zi destul de nasoală.


24 septembrie 2009

LIBER - ARBITRU Adevăr sau consolare?

Salutare naţiune,

M-am întors la micul meu pătrăţel de net după o lungă absenţă, timp în care s-au întâmplat foarte multe evenimente în viaţa mea. În tot acest timp m-am tot izbit de întrebările:
Chiar există liber - arbitru? Iar dacă există, putem să-l folosim?
Mulţi dintre noi folosesc zilnic expresii de genul:
- Aşa am vrut eu..
- A fost decizia mea..
Ce te determină să iei o decizie. De ce alegi alb şi nu negru? De ce lucrurile pozitive sunt asemănate cu lumina sau albul şi cele negative cu întunericul sau negrul? Mie personal îmi place întunericul, sunt mult mai calm şi analizez mai bine anumite probleme, atunci când sunt înconjurat de întuneric. Asta înseamnă că sunt o persoană negativă?
Când trebuie să-ţi cumperi o maşină de ce alegi o anumită culoare? De ce alegi o maşină neagră sau argintie şi nu una roz. Răspunsul unora dintre voi va fi: " Aia neagră impune respect, aia argintie pare mai elegantă, dar aia roz e de piţipoance sau gay". De ce un bărbat căruia îi place culoarea roz nu poate să-şi cumpere haine sau o maşină de această culoare? Pentru că voi, societatea, îl constrângeţi prin ideile voastre preconcepute.
"- Frate, te-ai ţicnit? De ce dracu' te îmbraci în roz? Eşti gay?
- De ce dracu' ţi-ai cumpărat o maşină roz? Ţi-a făcut-o cineva cadou? Eu unul, nici pentru toţi banii din lume nu aş conduce o astfel de maşină!"
Unde e acel liber - arbitru? Omul, de ruşine sau de gura voastră, nu-şi mai cumpără acea maşină. Dar visează la ea în fiecare noapte.
Când îţi dai demisia de la un job şi te întreabă cineva: " De ce ai demisionat?" Tu, mândru sau mândră (după caz), îi răspunzi: " Aşa am vrut." Oare a fost decizia ta sau încă din prima zi de muncă şeful ţi-a îndrumat paşii spre această decizie? Poate după ce ai plecat din firmă, el şi-a angajat amanta. Dar cine l-a pus să-şi aleagă acea amantă din oceanul de piţipoance? De ce acea piţipoancă se foloseşte de acel bou pentru a obţine o poziţie într-o firmă şi nu încearcă să obţină acelaşi lucru pe propriile forţe? Oare echipa va avea un randament mai bun cu piţipoanca în locul tău? În realitate ne învârtim într-un cerc vicios, numit societate. Problema principală este că nu ştim dacă ne folosim de liberul - arbitru sau doar suntem nişte păpuşi manevrate de forţe nevăzute. Unii dintre noi se duc la "ghicitoare" pentru a afla viitorul, alţii cred cu tărie că sunt capabili să-şi făurească propriul destin. Unii se roagă la Dumnezeu, alţii se înclină în faţa banilor.
Patriarhul României ne îndeamnă la calm şi dragoste faţă de semeni, Becali ne vorbeşte de bani, oi, Steaua şi alte gărgăriţe din creierul lui, iar peste ei vine Băsescu care ne spune:
"- Să trăiţi bine!"
Era să uit de ea, zâna de la Cotroceni, acea fiinţă admirată de bărbaţii din politică mai mult decât era zeiţa Atena în Grecia antică. Este vorba de acea blondă venită dintr-o zonă cu nume dubios (Pleşcoi) ce ne vorbeşte de "România The Land of Choise". Chiar aşa să fie sau e doar pentru unii. Cu toţii sau tonţii, nu mai ştiu exact, ne dorim să avem mulţi bani, astfel încât să poţi avea tot ce îţi doreşti. Atunci de ce există bogaţi şi săraci? Cu toţii ne dorim sănătate, dar spitalele colcăie de oameni bolnavi, şi lista de întrebări continuă.
Unde este liberul- arbitru, iar dacă există, până în ce punct putem apela la el? Suntem păpuşi sau oameni liberi?

Concluzia la care am ajuns este că ne trăim viaţa la limita dintre realitate şi confuzie, visăm cu ochii deschişi la ce este dincolo de orizont şi ne îmbătăm zilnic cu dulcea consolare.

14 mai 2009

Mai "umani" decât oamenii II

Bună ziua naţiune!
Am observat că sunteţi încântaţi de pozele cu animăluţe, aşa că m-am gândit să vă mai dau o porţie.
Să începem...

Din colecţia "Expresivii" /hmm



Din Colecţia "Prietenie" /hihi

Ţi-am spus eu că e cel mai bine să călătorim cu Rudolph

Ce dor mi-a fost de tine...

Cei mai buni prieteni


Din colecţia "Somnoroşii"
/floor

Vagabondul


Cum se doarme la locul de muncă


Bebeluşi somnoroşi



Din Colecţia "Precious Moments"
/please

Hipnotizatul

Obraznicul
Mâncăciosul

Golanii din curtea şcolii


Specialistul IT


Plângăciosul


Balerinul


Orfanii


Poză pentru buletin


Puturosul


Punker certat de părinţi



Dezorientatul


Iar la final am să vă prezint ceva deosebit. Îl cheamă Alexis şi este adorabil


12 mai 2009

Mai "umani" decât oamenii


Şi pentru că am scris despre stăpâni tâmpiţi, acum a venit rândul acelor animăluţe care sunt mai expresive şi mai umane decât oamenii.

Din colecţia "Expresivii" /please

Sunt timid


Ninja school


Frumoasa copilărie


First contact


Eu sunt mic, Tu fă-mă mare...



Din colecţia "prietenie" /hmm

Prietenul la nevoie se cunoaşte


Şi prietenii se mai ceartă...


Gaşca din copilărie


Din colecţia "Tupeu" /shock

Curiozităţile tinereţii


Şi ce dacă sunt mic..nu mi-e frică de nimic




Din colecţia "Love is in the air" /blush

Şi totuşi iubirea


Ce nu facem noi din dragoste?




Iar la final...Colecţia "Cel mai bun prieten al omului" /hihi

Poţi să-mi zici tot ce ai pe suflet


Mai vreau...mai vreauuu


Nu pot să te las să pleci la serviciu cu maşina murdară


Doamne, pentru mine un os, pentru el sănătate...



Sper că v-au plăcut. Deci se poate şi învers. /bye

Din colecţia "Stăpânul meu este un tâmpit"

"Distracţie" în natură



Mecanicul şi intelectualul



Sportivul şi balerina



Un week-end clasic



"Chemarea naturii" Când te cheamă..te duci..



Noua generaţie



Partea întunecată a sufletului


Misiune imposibilă şi Milka la pachet cu Windows (un nou produs pe piaţă)


Şi cum mă plimbam pe net, uite că în faţa ochişorilor mei de Vennynos, încep să se plimbe diferite poze cu şi despre animăluţe.
În primă fază m-au amuzat, dar în scurt timp am realizat cât de tâmpiţi sunt anumiţi "stăpâni". Ce vină au acele animale şi nici măcar nu pot riposta? Până la urmă s-a dovedit că anumite persoane sunt mai "animale" decât animalele, iar anumite animale sunt mai "umane" decât oamenii.

Acum vă las să revedeţi pozele şi să vă hiliziţi. /bye