Tot în cadrul campaniei împotriva NESIMŢIRII numită "Să îi moară...vecinului la intrare" vine şi această postare.Sfânta sărbătoare a Paştelui, moment în care toată adunarea creştinească sărbătoreşte Învierea Domnului la 3 zile după ce a fost crucificat pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Este momentul unei puternice revelaţii, moment în care Sfântul Duh coboară asupra noastră şi ne aduce Lumina sfântă a lui Dumnezeu. Toată lumea merge să ia Lumină. Aceste lumânări se păstrează pentru momentele negre din viaţa unui credincios. Se aprind atunci când cineva este bolnav, când este un cutremur sau furtună puternică.
Aşa că, alături de a mea soţie, am pornit spre biserică. Priveam oamenii şi realizam că totul este mai calm, oamenii aveau privirea unor călugări în pelerinaj la Mormântul Sfânt. Se anunţa o seară călduţă de primăvară şi un puternic sentiment de evlavie.
Am ajuns la biserică şi surpriză, erau puţini oameni. Atunci am realizat că fiecare familie era la mormintele celor dragi. Ne-am găsit un loc în spaţiu şi aşteptam să înceapă slujba. Lumea se întorcea de la morminte şi uşor uşor se făcea aglomeraţie. Atunci şi-au făcut apariţia, ei, tinerii - viitorul ţării, cu crestele de cocoş fluturând în vânt, cu mersul legănat, cu izbitul în oameni, cu datul din coate pentru libertate, cu gălăgia specifică. Vorbeau despre World of Warcraft, despre iPod-uri, despre cluburi, despre băutură şi ce femei vor babardi în acea seară. Unele grupuri aveau în componenţă şi nelipsitele pitzipoance, cu părul blond şi tapat, cu gecuţele scurte şi pline de paiete, cu tocurile înalte, cu multitudinea de culori în vestimentaţie şi cu machiajul inconfundabil, mai colorat decât coada unui păun. Auzeam în jurul meu numai: "- Fată, hai mai încolo....Ce faci fata, vrei să cad peste un mormânt? Stai fată, nu te împinge că cad sau dau peste un boşorog şi poate i se scoală..." şi alte tâmpenii de acest gen. Masculilor le luceau ochii când le admirau funduleţele zglobii şi pun pariu că se gândeau doar la un singur lucru, dar sigur nu era la Sărbătoarea Învierii. Pentru tinerii din ziua de azi, a merge la Înviere înseamnă un loc de întâlnit pentru a avea de unde pleca prin cluburi.
Începe frumos slujba, eu încercam să ascult ce spuneau preoţii când apar bananierii, maimuţele, gorilele cu lanţuri de aur la gât. E vorba de ţigani. Ăştia vin în clanuri. Se împingeau şi mai tare decât tinerii, fără să le pese că erau şi bătrâni care abia se sprijineau în bastoane sau cârje. Aproape că au dărâmat vreo trei băbuţe, iar eu, încercând să-mi protejez soţia, am fost aproape catapultat peste ea. Cărau baxuri cu doze de bere, grătare şi ce naiba mai aveau pe acolo. Râdeau ca proştii şi urlau unii după alţii. Auzeam comentarii de genul: "Până ajung la mormânt la bulibasă fac rost şi de două, trei portofele..ha ha ha.... Stai fă, du-te în *beep*, ce te împingi aşa?..".
Bun, în sfârşit a trecut stolul de ciori şi mă pregăteam sufleteşte pentru momentul mult aşteptat când din depărtare încep să se audă cântece ţigăneşti, chiuieli şi alte strigăte de bucurie. În următoarele 5 minute a apărut, purtat de vânt, şi mirosul de mici. Babuinii cântau şi dansau la mormântul unui bulibaşă.
OK, asta este tradiţia lor şi nu am nimic împotrivă, pentru că fiecare naţie are un bagaj de tradiţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i deranjeze pe ceilalţi. Sincer, în loc să mă rog mi-am făcut numai nervi. Oricum, la anul am să mă duc să sărbătoresc Învierea Domnului la ţară, poate dau de oameni mai civilizaţi, că la oraş nu se mai poate.
Aşa că strig cât pot de tare: SĂ ÎŢI MOARĂ....LA INTRARE!!!
