La umbra unui cur de mâţă

Uite cam aşa văd eu viaţa în acest moment. Am fost făcut din dragoste sau la beţie, asta nu ştiu sigur, mi-am petrecut copilăria în regimul comunist, cu salam cu soia, pionieri şi cântatul imnului în fiecare dimineaţă cu mâinile la spate şi cu privirea aţintită la poza "împuşcatului". Acum trăiesc în capitalism, muncesc ca robotul şi visez cu ochii deschişi.
Dacă priviţi imaginea alăturată, ce vă atrage privirea? Societatea care ne înconjuară sau curul mâţei? Mie mi-a atras privirea curul "doamnei Pisicescu". Şi nu sunt zoofil, doar ca e mai interesant dosul de mâţă decât societatea înconjurătoare, plină de mizerie, nesimţire, indolenţă etc. lista este foarte lungă. Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg pe lumea asta. De ce pasărea numită "cuc" îşi depune ouăle în cuiburile altor păsări? Îi este lene să-şi facă un cuib al ei sau îi este lene să-şi crească puii. Poate e pur şi simplu capitalistă, adică şi-a luat o bonă, iar ea se distrează. De ce urşii panda sunt pe cale de dispariţie? Cum pot oamenii să distrugă habitatul unor făpturi aşa de drăgălaşe.
Dar cel mai mult şi mai mult nu înţeleg comportamentul oamenilor şi în special al celor din România.
Cum mama naibii să-ţi cumperi un celular de 526 de euro sau o plasmă de 1540 de euro când tu ai un salariu de 200 de euro? Nu am să-i înţeleg niciodată pe aceşti oameni.
Urmează Crăciunul şi începi să-i pupi pe toţi şi să le urezi toate cele bune. Cum naiba să-i urezi şefului de bine când ţi-a făcut tot anul zile fripte? De ce nu-i spui sec: F..K YOU MY FRIEND!! Simplu, te gândeşti la anul ce urmează şi la ratele şi facturile ce trebuie să le plăteşti. Şi uite aşa, în anul ce urmează tot rahat ai să înghiţi. De ce să ne urăm Un an nou şi fericit, când mai corect ar fi Un an nou şi căcăcios? Pentru că suntem anormali şi prefăcuţi, de aia. Toată viaţa noastră e un teatru ieftin, unde spectatorii devin actori şi invers.
Sunt la birou, privesc în gol şi mă gândesc la familie şi la seara de Crăciun. Îmi imaginez cum stăm cu toţii la masă şi vorbim despre tot felul de fleacuri. Sunt ai mei şi îi iubesc necondiţionat. Acolo, în sânul familiei, stând la căldură şi privind bradul, cu mirosul de cozonac şi placinte invadând casa, cu cadourile aşteptând cuminţi sub brad, înconjurat de cei dragi, acolo îmi este cel mai bine. Departe de problemele şi enigmele societăţii, acolo simt căldură sufletească pură. E ca o pătură caldă într-o noapte friguroasă. Nicăieri nu-i ca acasă.

Vă urez Sărbători fericite în sânul familiei!