Pentru ce trăim?

Am ochii injectaţi, mâinile îmi tremură iar mintea îmi este chinuită de o întrebare: Pentru ce trăim? Mă întorc la pătrăţelul meu de net şi incep să-mi scuip gândurile pe un blog ce are mari şanse să nu fie citit de nimeni.
Privind in jur observ telecomanda, o ating, după care îmi retrag rapid mâna oripilat de gândul că mi-aş putea pierde jumătate de ora din viaţă privind nişte ştiri pline de violenţă şi întâmplări tragice. Din bloc se aud "suave" acorduri de manele. Simt că-mi pleznesc creierii şi totuşi sunt bântuit de acea întrebare. E ca un duh ce se furişează şi muşcă aprig din conştientul meu.
O veche vorbă din popor ne învaţă ca scopul omului pe acest pământ este "de a planta un pom, a-şi face o casă şi un copil". Mulţi dintre cei de vârsta mea au plantat un pom (activităţi extraşcolare de pe timpul "împuşcatului"), au facut un credit pentru un apartament, asta în cazul în care nu au moştenit unul şi au sau nu un copil. Teoretic cam 60 % din misiunea de pe acest pământ este îndeplinită, sau nu. Privim la ştirile de la ora 17:00 şi aflăm cu stupoare că un dement şi-a omorât părinţii, ba mai mult, tipul mai săvârşise nişte crime, deci conform spuselor din bătrâni scopul răposaţilor a fost să-i dea viaţă şi să-l crească pe acel dement. Privim zilnic la acei bogaţi care nu au făcut o casă, ci 10 sau 100, care şi-au cumpărat echipă de fotbal etc. dar nu au plantat un pom. Până la urmă Pentru ce trăim?
Citim, auzim şi vedem zilnic ştiri despre atentate teroriste. Oriunde mergem suntem înconjuraţi de moarte, cum spunea şi un vechi amic de-al meu: "Ne naştem din iubire şi murim ca proştii". Zi de zi, tot mai mulţi tineri pleacă dintre noi, lăsând în urmă suflete indurerate. Pentru ce au trăit? Poate pentru a rămâne pe veci în amintirea noastră, iar noi cei care am rămas să învăţăm din experienţa şi timpul petrecut alături de ei şi să încetăm a ne mai irosi viaţa pe lucruri inutile.