A trecut week-end-ul aşa de repede încât am avut senzaţia că a trecut Intercity-ul pe lângă mine. Iar nu am apucat să profit la maxim de el. Nu ştiu cum se face că atunci când este o vreme superbă, apar şi problemele de scârbici. Iar când plouă cu găleata în week-end, atunci nu se întâmplă nimic. Cred că e tot o lege a tâmpitului de Murphy.Din păcate, bun, rău, a trecut. S-a dus pe apa Sâmbetei şi a venit ziua de Luni. Urăsc această zi. Lunea şi cafeaua este mai amară. Când mă gândesc că a început o nouă săptămână şi am de făcut o gaşcă de raportări, îmi vine să-mi dau palme. Se ştie din bătrâni că Lunea nici iarba nu creşte. Păi dacă iarba nu creşte, eu de ce să muncesc? Încetu' cu încetuî ne transformăm în mici roboţei, în furnicuţe ce muncesc cât e ziua de lungă, iar seara ne retragem în sânul familiei sau ieşim cu prietenii în oraş, asta ca să uităm de problemele cotidiene. Stau şi mă întreb dacă e o formă de eliberare a stresului sau o încercare de rupere a monotoniei. Visăm în fiecare zi la concediu, la un somn lung de 3 zile, la plimbări pe plaje exotice sau la schiat prin Austria.
Acum îmi doresc să ajung acasă, să fac un duş fierbinte, să-mi plantez curul pe canapea şi să mă uit la un film până adorm.
De mâine va fi altceva, am să intru în acel ritm săptămânal până vineri. Ce frumoasă e ziua de vineri, când ştiu că am scăpat de scârbici şi privesc cu încredere spre noul week-end. Până atunci trebuie să trec de această zi.
Gata cu pauza...înapoi la raportări. :(
