Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac...

Ieri a fost una din sâmbetele în care se pomenesc morţii. Şi cum a mea soţie este mult mai credincioasă decât mine, a pregătit "pomana" dar nu a porcului şi era gata să plece la biserică. Eu, ca un soţ iubitor ce sunt, văzând că are o gaşcă de bagaje mă ofer să o ajut, ba mai mult, să-i ţin companie. Ce nu face bărbatul pentru a-şi vedea soţia fericită.
Aşa că m-am trezit dimineaţă (6:00 AM, sâmbăta...când e somnul mai dulce) şi am pornit către biserică.
Ajuns la Templul Domnului, observ că locurile unde se aşezau oamenii cu "pomana" erau pe litere. Ce naiba, şi în faţa lui Dumnezeu te prezinţi în ordine alfabetică? OK.. ne găsim un loc în spaţiu, desfăşuram "pomana" pe o masă şi aşteptăm preotul.
Privesc în jur şi constat că suntem singurele persoane tinere de acolo. Numai babe şi moşnegi, care horcăiau de parcă-şi dădeau sufletul. Lângă mine un moşneguţ îşi înghitea mucozităţile la intervale de timp egale. Inspirat (mai bine spus aspirat, pentru că asta facea cu mu... pardon lichidele nazale), inspirat - înghiţit, pauză 5 secunde...inspirat, inspirat,-înghiţit, pauză 5 secunde...Stomacul meu era în grevă. Striga disperat după lămâii.
Începe citirea pomelnicelor, adică acele liste cu prenumele morţilor. Adevărat chin. Am un respect deosebit pentru cei decedaţi, chiar dacă nu i-am cunoscut, dar ştiu sigur că au făcut ceva în viaţa asta bun sau rău, după posibilităţi. Dar să auzi Vasile, Vasile, Gheorghe, Acatrina, Săftica, Ioan, Ioan, Ion...etc. timp de 2 ore e tortură. La un moment dat aveam senzaţia că sunt la o şedinţă de hipnoză. Priveam flăcările lumânărilor, simţeam mirosul de ceara arsă şi auzeam acest "ritual" făcut parcă să se înfingă în subconştientul nostru şi să extragă de acolo nu ştiu ce. Picioarele şi spatele mă dureau îngrozitor. Simţeam venele cum îmi explodează. Parcă eram un posedat, iar cei din jur făceau un ritual de exorcizare. Mă fâţâiam de pe un picior pe celălalt ca să mă dezmorţesc..nimic, starea se accentua, iar în creier îmi răsuna: "Maria, Vasile, Ana, Costică, Ana, Profira-moartă fără lumină şi cu tot neamul lor cel adormiiiiit." iar mucilică..pardon moşulică continua şi el ritualul...inspirat, inspirat-înghiţit, pauză 5 secunde. În tot haosul ăsta, eu încercam să fiu calm, să am mintea curată, să nu păcătuiesc în Casa Domnului. La un moment dat, simt cum sunt împins, cineva încerca să mă separe de a mea soţie. Privesc uimit şi observ o băbuţă cu o bărbie proeminentă din care ieşeau 5 fire de păr alb şi cu ochelati tip acvariu(cu lentile foarte groase, dioptrii mari) pe nasul zbârcit, ce încerca să ajungă cu disperare la o lumânare. Se folosea de bastonul din dotare pentru a-şi croi drum spre "luminiţa de la capătul tunelului", adică mi-a altoit vreo două pe spinare cu acel obiect contondent, al treilea picior. În intelectul meu răvăşit încep să cârcotesc: - Unde te grăbeşti aşa mamaie? Nu-ţi fă griji, că nu rămâi fără lumină pe lumea cealaltă. Uff..ce faci Venny? Păcătuieşti? Te aude Doamne-Doamne.
După ce am reuşit să mă liniştesc şi pregătit psihic şi sufleteşte pentru ce va urma (cel puţin aşa credeam), observ cum muciulică, după o oră şi ceva de "aspirat", timp în care soţia mea trecuse prin toate culorile curcubeului, scoate din buzunar o batistă. VĂLEU...EŞTI NEBUN? SAU ÎŢI PLACE SĂ-ŢI SERVEŞTI MUCII DIN DOTARE PE POST DE MIC-DEJUN??? Venny, gata, opreşte-te, faci păcate!
S-a terminat şi ritualul cu cititul prenumelor, timp în care, în peisaj apare o căldare. Observ cum oamenii turnau vin în acea căldare, aşa că iau şi eu sticla cu vin din dotare şi mă îndrept spre locul cu pricina. Asta, adică sticla, tot îmi făcea cu ochiul şi mă întreba: - Nu vrei să serveşti un vin bun? Nu te-ai săturat să suporţi toată această mascaradă? O ignor şi merg mai departe. Simt o forţă incredibilă ce mă propulsa cu viteză spre acea căldare. Când mai aveam 2 metri până la destinaţie, forţa trece pe lângă mine şi aproape mă catapultează peste o masă. Era o babă la vreo 120 de kg, ce îşi croia drum spre locul de devărsat. (B-baba, E-eu, G-ale mele gânduri păcătoase)
E: - Ce faci mamaie?
B: - Mă grăbesc.
G: Ce? Cum? Unde? Ai grijă să nu te prindă radarul.
E: - Aveţi răbdare, vom ajunge şi noi...
B: - Nu am răbdare. Mă grăbesc.
G: Asta văd şi eu, dar unde te grăbeşti? Ai grija să nu spargi bariera sunetului! Doamne, iartă-mă, iar fac păcate.

După 20 de minute mă văd ieşit la aer. Soarele strălucea pe cer, adia un vânt uşor. Inspir adânc, moment în care observ cu coada ochiului ceva negru ce se îndrepta cu viteză spre mine. Printr-o schemă gen Jeg Lee..aaa...pardon Jet Lee, reuşesc să eschivez OZN-ul. Ce naiba a fost? Pentru un moment am crezut că era Intercity-ul Iaşi - Bucureşti. De fapt era un ţigan beat, ce se împiedicase de o tufă de trandafiri şi încerca să-şi recapete echilibrul.
Hop şi şacalii pe mine (adică ţiganii, cerşetorii).
- Dă domnu' şi mie ceva..
- Şi la mine Şefu', trăi-ţ-ar familia matale....

Ajuns în siguranţa căminului propriu, realizez că am făcut mai multe păcate, decât fapte bune. E grav dacă nu mai avem linişte nici măcar în Casa Domnului.