27 martie 2009

Ochii mei văd...sufletul visează


M-a plesnit o stare de plictiseală, încât mă plictisesc doar când mă gândesc la ea. Parcă nu mai am energie în mine. Sunt ca un android cu bateriile pe terminate ce bântuie pe culoarele unei nave intergalactice în căutarea unei surse de energie. Sper să nu îşi facă efectul astenia de primăvară.
Privesc în gol şi visez la week-end, acea oază între două deşerturi, acea gară în mijlocul pustietăţii, acea luminiţă de la capătul tunelului.
Ochii privesc cerul albastru, iar obrajii îmi sunt alintaţi de o briză caldă ce intră pe geamul deschis al biroului. Sufletul visează la ziua de sâmbătă, la o poieniţă verde în mijlocul pădurii, la mirosul de mici si la scânteile mici şi jucăuşe ce se înalţă într-un dans ameţitor spre înaltul văzduhului.
Visez la ziua în care am să mă întorc în mijlocul naturii, în care am să simt mirosul ierbii şi am să privesc cu bucurie cum totul revine la viaţă. Visez să merg cu prietenii sau cu familia la grătar. Acea activitate atât de îndrăgită de români. Îmi permit chiar să spun că a devenit un obicei autohton, un mod de socializare, de evadare din cotidian. E locul unde toată lumea e degajată şi veselă. Unde se spun glumiţe şi toţi se simt bine, e locul unde scăpăm de stresul zilnic.
Parcă văd ca şi week-end-ul ăsta intervine ceva şi se duce dracu' totul. :# Aşa am păţit week-end-ul trecut, parcă e o lege a tâmpitului de Murphy. Cu cât visezi sau îţi doreşti mai mult un lucru, cu atât mai mult nu ai parte de el. Iar dacă am să reuşesc să ajung în mijlocul naturii, parcă văd că nu am să pot să mă bucur de ea. Ori vine un grup de cocalari tâmpiţi ce-şi montează "tabăra" la 10 metri de noi şi ascultă manele la maxim. Vorbesc tare, fac glume de prost gust şi se dau în spectacol. Asta înţeleg ei prin distracţie. Dacă nu apar cocalarii atunci sigur am să văd porţiuni din pădure defrişate sau gunoaie ce se întind pe sute de metri.

Până atunci visez frumos la ziua de mâine şi las briza să mă mângie ca o sclavă îndrăgostită de stăpânul ei. :$

2 comentarii:

  1. Neata!
    Eu iti urez un weekend frumos si asa cum ti-l doresti!
    Si... ca s anu te plictisesti, iti dau tema:
    http://thoughtsbyada.wordpress.com/2009/03/27/marmotele-joaca-leapsa/

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ADA,
    Deci nu am scapat de plesnit...aaa..pardon lepşuit. :$ Să văd ce pot face. :D

    RăspundețiȘtergere