Plictis, plictisitus

Sunt aşa de plictisit, încât mă plictiseşte şi plictiseala asta. Habar nu am ce să fac. Îmi doresc să fac ceva, dar în acelaşi timp nu mă atrage nimic. Sunt ca un vapor în derivă purtat de valurile oceanului. Ce să fac? Dar de ce să fac? Privesc în jur dezorientat şi sunt deprimat de atâta plictiseală. Să fie de la vreme sau trec prin anumite schimbări biologice, că de astenie de primăvară nici nu se poate vorbi. Ce mama măsii să fac? Şi de ce am starea asta?
Stau şi mă uit la monitor ca boul la poartă nouă. Aş juca ceva, dar ce? Nu am chef de nimic. Nasol să fii dezorientat, să nu te poţi hotărâ ce să faci. Mă simt ca un moşneag de 80 de ani, care se chinuie să-şi aducă aminte dacă s-a şters la fund. Simt că soluţia e lângă mine. E acolo, e în faţa mea, dar nu o pot localiza. E mascată de ceva, dar nu-mi dau seama de ce anume. F*CK sunt apatic şi mă urăsc pentru asta. Vreau să fiu plin de viaţă, să am idei, dar se pare că ideile s-au ascuns şi acum râd de mine. Faptul că mă frământ le produce un orgasm. Stau pe scaun ca un babalâc şi aştept să treacă timpul. Am nevoie de ceva care să mă scoată din starea asta. Mă duc până la bufet să păpăcesc ceva şi poate îmi revin.