5 ianuarie 2009

Ăsta sunt...ce pixul meu vreţi?

Doamne ce nu suport snobismul. Urăsc "personajele" care pun întrebări stupide de genul:
- Dacă tot ţi-ai schimbat maşina de ce nu ţi-ai luat una străină?
- De ce nu te-ai tuns "nu ştiu cum" că e trendy? etc.
Ei uite de aia, ca să vă stoarceţi voi neuronii până o să înşelegeţi că viaţa nu se rezumă doar la aceste lucruri.
Da, am Dacia Sandero şi sunt foarte mândru de "Săndelul" meu. Ce, s-a dat vreo lege prin care toată lumea din România este obligată să conducă doar BMW şi Mercedes? Aşa mă tund eu, pentru că îmi stă bine şi pentru că sunt om şi nu cocoş ca să am nu ştiu ce creastă pe cap. Nu mi-l vopsesc pentru ca nu sunt nici papagal să arăt ca un curcubeu.
Am un apartament de 50 de metri pătraţi, dar pentru mine reprezintă acasă. Acolo mă aşteaptă soţia cu privirea ei caldă şi sărutul fierbinte. La ce mi-ar folosi 500 de metri pătraţi, dar în care să fiu singur? Când vin acasă, nici măcar o mâţă să nu mă întâmpine?
Nu mă îmbrac de la Armani sau Gucci, dar sunt respectat peste tot pe unde merg.
Nu port nu ştiu ce bijuterii cu diamante şi cristale Swarovski (Ceaikovski, cum spunea, în glumă, un prieten de-al meu), dar îmi port verigheta cu mândrie şi lănţişorul primit cadou de la mama mea atunci când am împlinit 18 ani. Au o valoare mai mare decât orice bijuterie din lume.
Nu îmi pun lentile de contact pentru a-mi schimba culoarea ochilor. Ochii mei văd snobismul vostru şi fără lentile de contact, iar în spatele lor se află un creier, care gândeşte, spre deosebire de vidul din capul vostru. Mă mir că nu faceţi implozie.
Dar eu am ceva ce voi nu aveţi. Am sănătate, forţă de muncă, o familie care mă iubeşte cu adevărat şi care mă susţine, am prieteni, am tot ce-mi trebuie. Iar cel mai important am o cultură generală dezvoltată şi o personalitate puternică care îmi permite să mă exprim liber şi să fiu EU, nu o clonă a unei persoane publice.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu