Trăim în era vitezei...o nouă formă de scriere

În istoria omenirii au existat diferite imperii, fiecare cu religia, cultura şi scrierea lui. Hieroglifele egiptene, scrierea cuneiformă, scrierea chirilică sau runele popoarelor nordice sunt cunoscute de foarte mulţi oameni. O parte din aceştia şi-au dedicat viaţa pentru a traduce aceste scrieri. Unul din aceşti oameni sunt eu. Nu îmi dedic toată viaţa pentru acest lucru şi nici nu descifrez vechile scrieri. Ceea ce mă chinui eu să descifrez de fapt e noua scriere, adică limbajul chat-ului. Este vorba despre acea scriere pe care o folosesc adolescenţii şi nu numai când utilizează programele de chat online sau alte mijloace de comunicare în scris. O folosesc atât de mult încât a devenit modul lor de a scrie în general. Atât la şcoală cât şi în particular, când trebuie să scrie ceva pe o bucată de hârtie, ei folosesc aceste prescurtări, cifre în loc de litere şi acele "hieroglife" intitulate generic smiles.
Cum şi eu sunt un utilizator al internetului, iar mai nou m-a prins un microb ce se intitulează GodsWar Online, adică e un joc online bazat pe mitologie greacă, a trebuit să mă documentez şi să învăţ această nouă scriere pentru a putea comunica cu ei. Am să vă prezint câteva dintre aceste "hieroglife" şi explicaţia lor.

Problema cea mai importantă este că acest tip de scriere are tendinţa de al înlocui pe cel vechi. Adică ne pierdem uşor uşor dulcele grai românesc. Vă puteţi imagina o scrisoare de dragoste scrisă în acest limbaj? Am să vă dau un model cu tot cu traducere. Specific că tz=ţ şi sh=ş

Dragă ubi, (iubito)

Mamitzule (mămică..cred) u (tu) eshti tot ce miam (miau miau poate) dorit vreodata de la viatza,iart-am (aici chiar nu înţeleg) ca uneori ma supi (supăr) si sunt rau cu tine, dar mamitzule (iar ceva legat de măsa) greshesc din dragoste, TE UBY (iubesc) PREA MULT shi o iau rasna (ha ha ha...ce e aia? rásna adv. – 1. Aparte, separat, pe cont propriu. – 2. Cu orice chip, cu orice preţ) cand ma gandesc ca pot sa te pierd, parca a-s (???) innebuni. Sa nu crezi ca nu am incredere in tine, ba chiar am f (foarte) mare dar asha sunt eu putzin gelos, dar "daca nu'i (nu-i) gelozie nu"i iubire" (a vrut el să spună ceva aici) sper sa ma intzelegi shi sa intzelegi ca TE UBY (iubesc) SHI FARA TINE NU POT SA TRAIESC, ESHTI SHI VEI FI MEREU UBI (iubirea) MEA ORICE SA-R (corect era s-ar sau poate a vrus să scrie sar, habar nu am unde vrea să sară şi de ce) INTAMPLA. I-TI (ÎŢI) MS (mulţumesc) CA I-MI (ÎMI) OFERI DRAGOSTEA TA ZI DE ZI NOAPTE DE NOAPTE.(parcă sunt versuri din manele) .:-*:-* (aceste hieroglife înseamnă că o pupă mult) TE UBESC (iubesc) MAMITZUL MEU SCUMPIK:-*:-* (scumpă şi iar mozoleli).

Acum vă las pe voi să vă imaginaţi cum un astfel de băiat ar depune o cerere de înscriere la facultate. Să aveţi spor cu imaginaţia!

No...HELL NO !

Cum îmi aruncam ochiul pe net, plictisit de viaţă şi cu o dorinţă puternică de a pleca acasă, găsesc sau mă găseşte ea pe mine, imaginea de mai sus.
Şi din starea de plictiseală acută trec brusc şi necondiţionat într-o stare de chicoteală. Nu pot să râd cu poftă că sunt la serviciu şi nu sunt singur în birou. Aşa că încerc să mă abţin cât de mult pot strângându-mă de buze cu forţă.

Aşa ceva nu se poate. Câtă minte trebuie să ai să-ţi faci astfel de poze sau să te laşi fotografiată de un prieten, soţ etc. când ştii că arăţi ca o morsă în călduri. Îmi este mila de iarba aia. Cum trebuie ea, o biată plantă, fără a avea posibilitatea să fugă, să suporte şi să susţină o aşa greutate.
Soro, după ce că arăţi ca un caşalot naufragiat pe o plajă şi scorojit de razele soarelui, te mai fotografiezi şi într-o poziţie ce ar trebui să producă o erecţie bărbaţilor ce văd această poză, mai mult de atât, o mai şi postezi pe net. Te simţi bine în pielea ta? Dacă da, atunci ţine-o pentru tine. Noi nu vrem să vedem aşa ceva.
Se presupune că soţul te iubeşte şi după ce îţi modifici aspectul fizic, în urma unei sarcini sau din indiferenţă, dar nu e o regulă mereu valabilă. Soţul îşi iubeşte soţia pentru ceea ce este nu pentru felul cum arată, dar dacă în tinereţe ea arăta bine şi aveau parte de partide de coţăială excelente, după ce îşi modifică aspectul fizic, există posibilitatea ca acest lucru să nu se mai întâmple. De ce? Pentru că ai ajuns aşa din nesimţire, nu din cauza unei boli sau a unui dereglaj hormonal. Pentru că mănânci zilnic cât mănâncă el şi copilul la un loc în două zile. Pentru că nu te poţi abţine de la mâncare şi dulciuri, iar când el încearcă să-ţi atragă atenţia tu îi răspunzi sec:
- Dacă mă iubeşti cu adevărat, ai să mă accepţi aşa.

Chiar nu-ţi dai seama că îţi afectezi sănătatea? Toate organele tale interne sunt afectate, suferă, strigă după ajutor. Mai mult de atât, eşti o criminală. Câţi porci, viţei, găini, peşti şi alte vieţuitoare trebuie să moară pentru a îţi satisface apetitul pentru mâncare? Eşti ca o tornadă care înghite tot, în cazul tău, tot înseamnă tot ce este în frigider. Îi sperii pe ăia mici şi te transformi în căpcăunul Bau Bau. Îi agresezi nervul optic fiecărui bărbat pe lângă care treci. Soţul preferă să doarmă în altă cameră de frică să nu te întorci noaptea peste el şi să-l sufoci. Eşti nesimţită şi puturoasă în acelaşi timp şi te mai crezi şi sexy.

Ar trebui să mănânci zilnic numai legume şi să faci cât mai multă mişcare, eventual un sport, poate mai ai şanse să revii la forma iniţială. Lasă naibii frigiderul în pace că e sătul de tine.

Ce fac românii în situaţii de criză

Cum "rătăceam" pe net, găsesc această imagine sugestivă pentru situaţia în care se află românii în acest moment. Aceşti tineri (viitorul ţării) după o noapte de chefuit, probabil prin Vama Veche, după cum reiese din decor şi culoarea pielii, au rămas fără bani. După un brainstorming s-au hotărât să pună în aplicare "meseria" la care se pricep ei cel mai bine. He he...nu vă gândiţi la prostii, mă refeream la cerşit. Ştim cu toţii că în ziua de azi, acei cerşetori ce stau cu mâna întinsă, nu mai au succes, adică "afacerea" lor e în faliment. În UK se acordă şi certificate de liberă practică pentru cerşetori, adică intră în legalitate, dar pentru a obţine un astfel de certificat trebuie să faci ceva, în general să ai un talent (poţi cânta la un instrument convenţional sau neconvenţional, reciţi, pictezi, desenezi etc). Mai pe româneşte, trebuie să prestezi un serviciu, fie el cât de mic. Nu mai merge să stai cu mâna întinsă. Te duci pe stradă, îţi deschizi "taraba", adică scăunelul, cutia milei (acea cutie de carton cu rolul de a atrage "investiţii") şi cartonul pe care este scris mesajul ce ţine loc de reclamă şi te apuci de prestat. Pe principiul "o mână o spală pe alta", în cazul lor e vorba de limbă... cred... aceşti tineri au deschis o astfel de "afacere". După cum se vede şi în poză, ei sunt acreditaţi de Ministerul Sănătăţii, sau cel puţin aşa scrie pe carton (daţi click pe poză dacă nu se vede). Se pare că s-au gândit la tot, chiar şi la sănătatea clientelor. Şi ca tacâmul să fie complet, clientele rămân şi cu o amintire imortalizată într-o poză pentru suma de 5000 de lei. Noi sau vechi? Dacă doriţi să vă deschideţi o astfel de afacere să vă gândiţi la o altă idee, pentru că aceasta este marcă înregistrată, cel puţin aşa reiese de pe carton.
Trebuie să fie a dracului de bună berea aia încât să te determine să-ţi deschizi o astfel de "afacere". Cum femeile sunt doritoare de astfel de "servicii", sunt convins că afacerea va fi de mare succes. Problema e că după o zi de muncă, tinerii "afacerişti" vor arăta cam aşa:

"Serviciul prestat de ei" din punctul meu de vedere e o activitate de cuplu, un lucru intim, dar datorită crizei financiare se pare că unii îşi vând şi activităţile intime. Oare ce mai urmează? Ce face alcoolul din oameni!
Acum am să mă aşez în poziţia lotus şi am să meditez, ca un guru adevătat ce sunt, la o idee de afacere.

Loser or not?

În general, în viaţă, am mers pe principiul "e bine să experimentezi, dar nu continua să faci ceva la care nu te pricepi". Uite aşa am vrut să experimentez fenomenul blogosferei, aşa că am creat acest blog, dar am adăugat şi un sondaj de opinie. De ce? Simplu, mă interesează părerea celor care citesc frecvent fleacurile mâzgâlite de mine, dar şi a acelor persoane care îşi aruncă ochiul pe aici din întâmplare sau din greşeală.
Deoarece sunt un blogger începător, adică un bebeluş în acest domeniu, mai fac greşeli sau o iau pe arătură în zilele pline de plictiseală sau stări de nervozitate, de aceea contează părerea voastră. Sunt deschis să primesc critici, aşa că nu vă sfiiţi să vă exprimaţi liber. În funcţie de rezultatul acestui sondaj de opinie, la începutul anului 2010, am să mă hotărăsc dacă închid acest blog sau nu.
Până acum observ că rezultatul este negativ. Neavând nici un comentariu în acest sens consider că există două variante:

1. ori sunt un loser şi trebuie să mă las de "meserie", adică de blogat

2. ori am un "fan" care din diferite motive personale (invidie, prostie, răutate sau pur şi simplu plictiseală...în România avem parte de o grămadă de astfel de "calităţi"), neştiute de nimeni, votează de fiecare dată când îşi aduce aminte.

Din acest motiv vă rog să lăsaţi şi un comentariu pe "Urlătoare" sau la acest post. Voi decideţi dacă în acest domeniu sunt un

Umbrelă, umbreluţa mea

Ieri am avut parte de o vreme "excelentă". A plouat cu găleata. Eu, om harnic şi iubitor de mişcare, merg în fiecare zi la serviciu cu Peujeosu. Adică iau la talpă drumurile României, dar înainte de a părăsi confortul locuinţei proprii, scot nasul pe geam şi adulmec ca un căţel, pentru a vedea şi simţi cum sunt condiţiile atmosferice. Ehh, ieri ce naiba să mai scot nasul, că turna cu butoiul de acum. Aşa că mă îndrept frumos spre dulăpiorul unde era umbrela. Când îl deschid....Smile..You're on candid camera! Unde e umbrela? Unde s-a ascuns?
O sun repede pe a mea consoartă şi cu o voce tremurândă o întreb dacă mi-a luat umbrela. Ea îmi răspunde cu vocea ei blândă:
- Nu iubitule. Cum să-ţi iau umbrela? Trebuie să fie prin casă.
Mă duc repede la o debara, deschid uşa cu putere şi-mi arunc privirea de pacient al spitalului Socola, în ea. Aici nu era decât masa de călcat rufe, care mă privea speriată şi nu înţelegea ce-i cu mine.
Mă apuc să scotocesc prin toate dulapurile, sertarele şi alte zone de depozitare. Umbrela nu era. Îl înjuram pe Murphy şi legile lui de mama focului.
Şi unde s-a ascuns umbrela? Privesc ceasul, ce stătea liniştit pe perete şi ticăia parcă să-mi facă în ciudă. Eram în criză de timp, trebuia să ajung la scârbici..pardon..serviciu. Îmi aduc aminte că umbrelita mai are o surioară şi anume umbreluţa. Pornesc în căutarea umbreluţei, dar fără succes. Cred că au plecat în vacanţă sau stau într-un sertar de la serviciu şi flirtează cu pixurile şi post-it-urile. O pun de o petrecere în pijamale.
Plec nervos spre serviciu, dar afară era potopul lui Noe şi cum arcă nu aveam mă îndrept spre taxiurile ce poposesc, de obicei, în intersecţia din apropierea blocului.
SURPRIZĂĂĂ...nici un taxi..F*CK...de unde taxiuri dacă toată lumea, pe o vreme ca asta, foloseşte un mijloc de transport cu patru roţi. Numai cercopitecul de mine, iubitor de plimbări, nu serveşte aşa ceva decât în situaţii extreme. Acum era o situaţie extremă, dar ia transport pe combustibil petrolifer dacă poţi.
Resemnat şi plin de nervi, hotărăsc să mă duc pe jos până la serviciu. Şi uite aşa arătam când am ajuns

P.S. Umbrelele nu erau nici la serviciu. Habar nu am unde s-au ascun, dar pun eu mâna pe ele şi atunci să vezi....

Poveste despre CacaCiu

CacaCiu în limba căcărăzească înseamnă "Oraşul Norocos" adică e vorba despre Craiova. Pe principiul "Cacăte pe tine şi dă vina pe mine", ieri, 22 ianuarie 2009, în acest oraş s-a întâmplat o "minune", adică patronii şi angajaţii unei societăţi craiovene, care se ocupă de prelucrarea marmurei şi granitului au descoperit, că majoritatea materialelor depozitate le-au fost murdărite de dejectiile, spun ei, evacuate de la bordul unei aeronave.
Mihai Bardinici, patronul firmei de marmură, Marmuraproduct declara că "Azi după-amiază, au trecut două avioane pe deasupra curţii. În mod ciudat, a început să plouă cu o substanţă maronie. Iniţial, noi nu am băgat de seamă, dar am vazut ulterior că toată marfa şi toată curtea era plină de această substanţă maronie"..."Acea substanţă mirosea foarte urât. După parerea mea, este vorba de dejecţiile din avion, de la tancurile de la closet, probabil. Drept urmare, am sistat activitatea şi am luat toţi muncitorii din fabrică şi i-am pus să cureţe imediat monumentele cu soluţii speciale, însă am constatat că marfa a rămas pătată."
Doru Ciocnitu, reprezentant al aeroportului Craiova declară: "La orele la care se face referinţă nu au operat decât avioane ale Şcolii Superioare de Aviaţie, de tip Cesna 172, care nu au toalete. Avioanele de pasageri care aterizează şi decolează de pe aeroportul din localitate nu au posibilitatea de a goli tancurile septice în aer, această operaţie făcându-se la sol. Singura teorie posibilă este cea a unui avion utilitar de categoria a IV-a, ale căror zboruri nu le avem înregistrate deoarece nu intră în raza noastră de acţiune"
Mergând pe principiul "Probleme căcăcioase, explicaţii căcăcioase" mă mir că nu au declarat că de fapt Moş Crăciun, care a împărţit cadouri pe stil vechi, se întoarcea în Laponia, iar Rudolph, renul cu beculeţ roşu în nas şi un GPS băgat în cur, era stricat la burtă şi şi-a golit "tancurile septice în aer" cum declara domnul Ciocnitu. Acest vehicol zburător cu corniţe face parte din "categoria a IV-a" şi "nu intră în raza noastră de acţiune". Sau poate chiar Moş Crăciun, moşneag fiind şi cu probleme la supapă, la fel ca orice moşneguţ, văzând că şi-a uitat Pampers-ul acasă, a scos curu' din sanie şi s-a deşertat în curtea oamenilor.
Eu unul, sunt convins că renii sunt de vină. Au băut bere şi au mâncat prune verzi, după care i-a apucat diareea în aer. Au încercat să contacteze turnul de control, dar neprimind nici un răspuns şi neavând cum să facă o aterizare forţată printre monumentele de marmura, au hotărât să lanseze "substanţa maro" şi "urât mirositoare" direct în capul muncitorilor de la Marmuraproduct. Ce nasol trebuie să fie ca după "duşul" neprogramat să fii nevoit să cureţi "şamponul", că aşa vrea patronul.
Cu mult timp în urmă, citeam o ştire despre un om care a fost omorât de un căcăcel congelat căzut se pare de la un avion ce se deplasa la mare altitudine. Ajung la concluzia că nu e de glumit cu "materia maro şi urât mirositoare" pentru că poate fi foarte mortală.

Cum spunea Caesar: "Divide et impera", eu va spun: "Fecale et impera"

Plictis, plictisitus

Sunt aşa de plictisit, încât mă plictiseşte şi plictiseala asta. Habar nu am ce să fac. Îmi doresc să fac ceva, dar în acelaşi timp nu mă atrage nimic. Sunt ca un vapor în derivă purtat de valurile oceanului. Ce să fac? Dar de ce să fac? Privesc în jur dezorientat şi sunt deprimat de atâta plictiseală. Să fie de la vreme sau trec prin anumite schimbări biologice, că de astenie de primăvară nici nu se poate vorbi. Ce mama măsii să fac? Şi de ce am starea asta?
Stau şi mă uit la monitor ca boul la poartă nouă. Aş juca ceva, dar ce? Nu am chef de nimic. Nasol să fii dezorientat, să nu te poţi hotărâ ce să faci. Mă simt ca un moşneag de 80 de ani, care se chinuie să-şi aducă aminte dacă s-a şters la fund. Simt că soluţia e lângă mine. E acolo, e în faţa mea, dar nu o pot localiza. E mascată de ceva, dar nu-mi dau seama de ce anume. F*CK sunt apatic şi mă urăsc pentru asta. Vreau să fiu plin de viaţă, să am idei, dar se pare că ideile s-au ascuns şi acum râd de mine. Faptul că mă frământ le produce un orgasm. Stau pe scaun ca un babalâc şi aştept să treacă timpul. Am nevoie de ceva care să mă scoată din starea asta. Mă duc până la bufet să păpăcesc ceva şi poate îmi revin.

Înapoi la gura sobei

Bună dimineaţa cititori şi necititori ai acestui blog.
În acest week-end m-am întors la gura sobei, nu mă refer la blog, fizic m-am întors. Am fost în vizită la prieteni. Ei sunt posesorii unei superbe vile, înconjurată de pădure şi cu un pârâiaş cu apă cristalină, ce le traversează curtea. Un peisaj de vis şi îmi pare rău că nu am avut aparatul foto la mine.
În momentul în care am intrat în casă, după tradiţionalele saluturi şi îmbrăţişări, am reperat locul unde mi-ar fi plăcut să stau şi unde am stat de altfel, era şemineul. Focul ardea mocnit, scânteile urcar spre horn într-un dans ameţitor, iar un vag miros de lemn ars se răspândise în toată încăperea. Şemineul seamănă cu cel din imagine, doar că e făcut din marmură. Mi-am luat un scăun mic şi m-am aşezat în faţa lui. Îmi părea rău că nu mi-am adus pipa. Îmi ardea gâtul să fumez o pipă şi să privesc focul. Toată lumea se aşezase la masă, iar imaginea creată îmi aducea aminte de un conac vechi, unde boierii se adunau pentru a-şi petrece timpul liber. Masa era plină de bunătăţi culinare, iar carafele erau pline cu vin de casă. Lumea era veselă, vorbeau despre diferite fleacuri, dar se simţeau bine, erau fericiţi. Soţia mea a venit lângă mine, s-a rezemat uşor de şemineu şi a pus mâna ei stângă pe umărul meu drept. Avea o atingere uşoară, dar plină de dragoste. Mi-am întors privirea în direcţia ei, iar ea mi-a zâmbit uşor. Era fericită. În acel moment m-am simţit cel mai norocos om din lume. Ce puteam să cer mai mult, în afară de o pipă?
A fost o după-amiază frumoasă, doamnele au râs cu poftă, iar bărbaţii s-au cherchelit bine. Ce nu am înţeles niciodată, de ce bărbaţii după ce se ameţesc de la aburii de alcool, devin ciufuliţi, sau de ce vorbesc tare? Se pare că alcoolul pe lângă vedere şi mod de exprimare, mai afectează şi auzul.
Aceste lucruri mărunte fac ca viaţa unui om să fie frumoasă. Din când în când trebuie să uităm de problemele societăţii şi să ne bucurăm de aceste mărunţişuri.
Vă urez o zi bună!

159 de ani de la naşterea "Luceafărului"

Data de 15 Ianuarie 1850 este foarte bine întipărită în conştiinţa naţională. La acea dată, în localitatea Ipoteşti, judeţul Botoşani, venea pe lume Mihail Eminovici, cunoscut în istorie drept Mihai Eminescu - "Luceafărul poeziei româneşti". Şi-a dedicat viaţa poeziei, prozei şi jurnalismului român, fiind socotit de critica literară ca cel mai important scriitor romantic din literatura română.
A activat în societatea literară Junimea, alături de Titu Maiorescu (mentorul Junimii), Ion Luca Caragiale, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Vasile Alecsandri, Ioan Slavici şi bineînţeles vechiul său prieten Ion Creangă etc. A lucrat şi ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la vârsta de 19 ani a plecat la Viena pentru studii. În data de 3 februarie 1889 este internat la spitalul Mărcuţa din Bucureşti, ca apoi să fie transferat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, la spitalul doctorului Şuţu, se stinge din viaţă cel mai mare poet al României.
În 1948 este ales post-mortem ca membru al Academiei Române.
Stau şi mă întreb câţi tineri îşi mai aduc aminte de el. Câţi dintre ei îşi rup 10 minute din timpul lor liber pentru a citi o poezie scrisă de el sau măcar 2 minute pentru a se gândi că în urmă cu 159 de ani se năştea "Luceafărul"? Se duce cineva la Teiul lui Eminescu?
Mulţi dintre ei învaţă Luceafărul, Scrisoarea a III-a sau Floare Albastră forţaţi de sistemul de învăţământ. Oare, printre ei, mai sunt tineri care să citească o poezie de plăcere? Să vibreze sufletul în ei sau să se trezească spiritul patriotic? Cum pot să memoreze discografii şi versuri ale unor cântăreţi de Hip Hop sau Manele, dar atunci când îi întrebi de Luceafărul sau Scrisoarea a III-a, se uită în ochii tăi zâmbind cu nonşalanţă şi ridică din umeri? De unde atâta indiferenţă.
Românilor, treziţi-vă până nu este prea târziu!!! În acest fel ne vom pierde valorile naţionale. Tot ce este frumos şi a fost creat de acest popor, în condiţii aspre, se va da uitării. Ne pierdem identitatea ca naţiune.
Cum căutam pe net, am găsit o ediţie a publicaţiei Scînteia din 15 ianuarie 1989. Aici era un articol despre marele poet.Am să redau un pasaj din acel articol:

● Ziua Poetului în "Anul Eminescu"
În şcoli, la Căminele culturale din sate, la Casa Armatei şi la Palatele co­pi­ilor din oraşe, la fiecare 15 ia­nua­rie se organiza cu mare tam-tam aniversa­rea zilei "poetului nepe­reche" sau a "Lu­ceafărului poeziei româneşti".

În ziua de azi oare se mai organizează ceva? Cred că nu. Poate în şcoli se menţionează semnificaţia acestei date în istoria noastră şi atât. MARE PĂCAT.

Acest post îl dedic celui care a fost, este şi va fi cel mai mare poet al acestei naţiuni, cel care, prin poeziile lui îmi face sufletul să vibreze şi să fiu mândru că sunt ROMÂN.

Aventuri matinale

Ce dimineaţă "minunată" am, asta ca să vedeţi că regula cu Marţi 13 nu e valabilă.
M-am trezit fericit şi ca un soţ iubitor ce sunt, mă duc repede în bucătărie şi mă apuc de făcut cafeaua. Pun ibricul cu apă pe aragaz, pun repede zahărul, ca să se topească şi încep tacticos să adaug cafeaua. Eu sunt genul de persoană care dacă nu-şi bea cafeaua nu porneşte motoarele. Cafeaua pentru mine e ca un impuls dat unui perpetuum mobile. Somnoros cum eram, cu privirea în gol, şi cu gândurile trimise pe meleaguri îndepărtate, amestecam calm cafeaua cu apa din ibric. În acel moment ibricul se gândeşte să-mi facă o farsă. Pus pe şotii cum era, mă priveşte atent şi observă că mă gândesc departe. Atunci îşi adună toată energia internă creată de mişcarea browniană a particulelor de cafea şi......BUMMM, cu un sunet puternic, se înalţă 1 centimetru de pe aragaz. Eu, trezit din somnul efemer, mă înalţ câţiva centimetri de la pardoseală. Cafeaua măcinată, ce aştepta liniştită în cutia din mâna mea stângă, ori a fost speriată de bubuitura provocată de ibricul buclucaş, ori impresionată de sincronizarea dintre săritura ibricului şi a mea, s-a hotărât să ne urmeze. Şi uite aşa, la mine în bucătărie, a început să ningă cu cafea. Totul a devenit maro. Părul meu, hainele de pe mine, pardoseala erau maro. În aer plutea un puternic miros de cafea. Iau nervos ibricul de pe aragaz si il aşez în chiuvetă. Pun mâna pe mătură şi făraş, care râdeu de pocneau, şi dăi şi mătură. Ăştia doi, dacă nu se puteau abţine din râs, normal că nu au curăţat bine, aşa că mă duc şi-l trezesc din somn pe domnul aspirator. Şi uite aşa la 06:30 AM, aspiram în bucătărie de mama focului. Cred că am trezit tot blocul, că pe nevastă-mea clar am trezit-o.
A urmat procedeul de curăţare a hainelor şi a podoabei capilare. Într-un final,cu tensiunea arterială ridicată, mi-am servit şi eu cafeaua.

Vă urez o zi bună, că a mea nu este. Am probleme şi la serviciu.

Marţi 13...ghinion, pisica neagră

Azi, 13 ianuarie 2009, o frumoasă zi de marţi. E frumoasă pentru mine, pentru că în jurul meu văd numai panicaţi. Fraţilor, ce aveţi? De ce vă faceţi atâtea griji? Ce mare chestie e şi cu superstiţiile astea? Din punctul meu sunt doar ritualuri păgâne păstrate cu "sfinţenie" până în zilele noastre.
Un coleg îmi spune:
- Azi trebuie să avem grijă, e Marţi 13!

Marţi, adică 3 ceasuri rele (3 ore) şi 13 cifră fatidică, blestemată. Împreună realizează combinaţia "fatală". Haideţi fiţi serioşi! Măi panicaţilor, gândiţi-vă la acel om care stă într-un spital lângă patul copilului. Copilul are cancer în fază finală şi nu mai are mult de trăit. Pentru acel om toate ceasurile sunt rele. Nu mai contează dacă e marţi sau 13, pur şi simplu e o zi blestemată. Acel om speră într-o minune, iar copilului nu-i este frică de moarte. Acel copil este pregătit să treacă pe celălalt mal al râului Stix, este pregătit de întâlnirea cu luntraşul Charon, iar voi vă temeţi de "3 ceasuri rele".
Numărul 13 în Caballa este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii. Este simbolul unei fiinţe care îngenunchează în faţa tronului divinităţii: 1 în faţa lui 3. ACUM ÎNŢELEGEŢI? NU ARE PUTERI MAGICE. E DOAR UN SIMBOL INCULŢILOR.
Pisica neagră asociată cu încarnarea diavolului. Măi "întârziaţilor", Diavolul, adică Lucifer (care vine din latină de la LUX FERIS şi înseamnă purtător de lumină) era cel mai frumos înger creat de Dumnezeu. Când a fost pedepsit, i s-a luat lumina şi i s-au taiat aripile pentru a nu se mai putea întoarce în Rai. NU E URÂT ŞI NICI NU ARE NEVOIE DE ÎNCARNĂRI. Poate să apară în forma lui naturală şi toate femeile ar fi în limbă după el. CAPISCI? Ce treabă are o biată mâţă că s-a născut neagră? De ce trebuie să aruncaţi cu pietre în ele? Sunt creaţia lui Dumnezeu, ca şi voi. De ce scuipaţi, faceţi trei paşi înapoi şi porniţi pe alt drum? Ritualuri prosteşti. Mâţa aia poate e leşinată de foame şi vine spre voi cu speranţa că obţine şi ea ceva. Voi fugiţi ca dracu de tămâie.
Dacă sunteţi la volanul maşinii, pe o stradă cu sens unic, şi o mâţă neagră traversează fix prin faţa voastră, ce faceţi? Puneţi frână cu riscu de a face accident cu maşina din spate, dar nu cumva să treceţi peste linia imaginară trasată de mâţă. Stuchiţi în sân ca o babă senilă şi vă chinuiţi să întoarceţi maşina, timp în care ceilalţi şoferi vă bagă.....carne în frigider.
Psssst, am ceva pentru voi: ATENŢIE, VINE MÂŢA
Lăsaţi naibii superstiţiile (SUPERSTÍŢI//E ~i f. 1) Credinţă primitivă în forţe supranaturale. 2) la pl. Ansamlu de astfel de credinţe. 3) Comportament bazat pe credinţa în forţe supranaturale. 4) Credinţă în semne prevestitoare. [G.-D. superstiţiei; Sil. -per-sti-ţi-e] /superstitio, ~onis. fr. superstition Sursa: DEX |) că o să ajungeţi mai rău decât pacienţii de la Spitalul Socola din Iaşi.
După mintea voastră, ce ar trebui să facem cu pisicile negre? Să le omorâm?

DEMENŢILOR.

P.S. : Postul este adresat acelor persoane care exagerează cu superstiţiile.

Asta e o ştire Senzaţională, numai la Dan Senzaţionescu

După ştirea prezentată în postul anterior, urmează o nouă ştire, care reuşeşte să schimbe traseul cafelei ce o aveam în cavitatea bucală. Acum cafeaua este împroşcată pe toată masa. Este vorba despre o emisiune ce a avut loc la OTV. Despre asta vorbesc.
Domnule Tolea, deşi nu pot califica gestul dumneavoastră drept unul corect, admir curajul şi inventivitatea. Acest omuleţ negricios, ce intră cu bocancii plini de căcat în viaţa oamenilor şi o transformă în telenovelă, doar pentru a face rating şi a câştiga ceva bănuţi, merită poate mai mult decât ce i-aţi făcut.
Nu sunt adeptul violenţei şi nu sunt impresionat de ea, dar anumite "personaje" nu pot fi reduse la tacere decât prin gesturi extreme. Păcat că proiectul dumneavoastră nu a fost finalizat. Acea televiziune, cu sediul şi studioul într-o garsonieră din Bucureşti, miroase a gunoi. Ori e de la ghenă , ori de la ştirile "senzaţionale" ce le transmite.
Nu suport presa şi televiziunile de scandal. Chiar dacă eşti persoană publică, viaţa privată tot privată este. Nu se transformă în viaţă publică. Omul are nevoie de intimitate. Într-o zi o să apară un nebun care nu vă bagă în tomberon, vă bagă un glonţ în cap .

Triple X (xxx)

Bună dimineaţa naţiune!
Cum stăteam şi eu ca tot omul şi îmi serveam cafeaua, privind la TV, hop este prezentată o "minunată" ştire. Atât de minunată încât am uitat să mai înghit cafeaua ce o aveam în cavitatea bucală. Aproape pe toate canalele TV, ce se consideră canale naţionale, prezintă lansarea filmului pentru adulţi ce o are ca protagonistă pe "eleva porno".
Oameni buni sau nebuni, nici nu mai ştiu cum să vă consider, altceva nu aveţi de făcut decât să ne agresaţi nervul optic cu toate porcăriile din România? Măi "întârziaţilor" ce vă consideraţi redactori de emisiuni TV, în afară de rateing mai vedeţi ceva? S-a gândit cineva ce impact va avea această "ştire" asupra tinerilor? Cred că nu.
Creatura aia, că nu-i mai pot spune OM, nu este înzestrată cu inteligenţă, existenţa ei este axată pe instincte primare. Aşa e ea, dar voi, voi oameni de televiziune, ce teoretic aveţi ceva inteligenţă, ce faceţi? UNDE e CNA-ul? UNDE e justiţia? "Creatura" când filma pentru "marea lansare" era minoră? ALO.... TREZIREAAA...
Şi uite aşa, dintr-o mică moluscă a ajuns "mare vedetă". Se pare că va avea parte de multă PU...BLICITATE. Viaţa ei e terminată, nu mai vorbim de fizic. Va fi SEXplorată în toate orificiile folosindu-se nişte sonde gigantice, numite generic "şarpele cu un singur ochi". Cănd va da un aer nu se va auzi "Pârrrrrţ", doar un "Fâss" scurt şi gata. Bănuiesc că vrea să ajungă la marea performanţă de a se defecaliza mai repede decăt se urinează. "Pliosc" şi gata, de ce să pierzi timpul pe budă? De căsătorit se va căsători cu unul din breaslă, pentru că un bărbat, sănătos la cap, nu o să ia de nevastă una ca asta în veci şi pururi. Nu vor aşa mamă pentru copiii lor.
Oare de ce le spunem filme XXX? Eu cred că datorită dimensiunilor astronomice ale "răsbelitelor". Trebuia să le spunem XXL, că doar asta e dimensiunea acelor aberaţii genetice ce se aseamănă cu pu....terea bărbatului. Au şi un avantaj, te pişi de la jumătate de metru de gard, iar riscul să te stropeşti pe pantofi e redus. NU MERCI, eu sunt mulţumit cu "pinguinul" meu.
Vă las să o "admiraţi" pe "eleva porno" şi să vă gândiţi încotro ne îndeptăm, noi, urmaşii lui Traian şi Decebal (naţiune de poponari, că doar ne tragem din doi bărbaţi).

To work or not to work? This is the question!

Sunt adeptul relaxării. Nu fug de ea, ba mai mult, profit cât pot de mult, fiecare om trebuie să se relaxeze, să-şi încarce bateriile,dar nu suport leneşii, mai ales cei de la birou.
Şi pe principiul "Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i prost şi leneveşte are tot aşa." o colegă de birou, vine în această dimineaţă la mine şi îmi spune:
- Trebuie să extragem din baza de date informaţiile cu privire la contractele x, trebuie să calculăm bla bla, şi trebuie să facem un raport pe tot anul din care să rezulte ...etc
Mă uit la ea ca vaca-n ţeavă, nu înţelegeam ce vrea de la mine.
- Păi se găsesc toate în (nu pot să dau numele soft-ului pentru că e reclamă şi mă pedepseşte prin lege), iar ce nu se găseşte acolo se poate calcula foarte simplu în Excel.
- Da, dar trebuie să facem cât mai repede cu putinţă.

De fapt "trebuie să facem" înseamnă că eu trebuie să fac şi ea să privească şi să lenevească. Aici nu mai poate fi vorba de relaxare, e lene pură amestecată cu neştiinţă sau poate prostie. OK, nu ştii să faci ceva, nu-i nici o problemă, nimeni nu se naşte geniu, dar măcar roagă-mă frumos să te ajut. Nu veni cu texte de genul ăsta cu "trebuie". NU, nu "trebuie" nimic. Dacă vreau te ajut atunci am să te ajut, dacă nu îţi zâmbesc frumos şi îţi spun:
- Aceste atribuţii nu fac parte din fişa postului.
Adică mai pe româneşte, mă defecalizez pe nasul tău de puturoasă. Eşti atât de lenesă încât, atunci când te apucă necesităţile, ai fi în stare să trimiţi un coleg de birou să se pişe în locul tău.
Puţi fato a lene de la o poştă. Sunt convins că faci dragoste doar în poziţia legionarului şi stai ca o scândură la soare, să nu depui nici un pic de efort. Să-ţi păstrezi neuronii pentru bătrâneţe ca să nu uiţi cum te cheamă, unde locuieşti sau cum să te ştergi la cur.
Sau aş putea să-ţi spun:
- Nu am fost informat cu privire la acest raport.
Adică tot pe româneşte, ce treabă am eu cu rahatul ăsta? De ce te iei de viaţa mea?
Mai există varianta:
- De ce nu-i ceri şefei să te trimită la un curs de perfecţionare?
Adică, pe înţelesul tău, eşti tufă de Veneţia, dusă cu pluta pe Amazon, ţii umbră pământului de geaba.
Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, nesimţita mă intreabă dacă am făcut ceva la raportul ăla şi dacă am timp să ne ocupăm. Nu am timp, tocmai scriu pe blog despre tine. Asta cred că nu a înţeles că mă doare-n dos de raportul ei. Nu ştii să vorbeşti şi să-ţi respecţi colegii, nu vezi nimic. Du-te la un curs de comunicare, dacă vrei să obţii ceva, că eşti varză.

P.S. Scuzaţi limbajul, dar sunt nervos.

Petiţie împotriva viruşilor

Buna ziua cititori şi necititori ai acestui blog. În sfârşit am scăpat de guturai. Mă simt mai bine şi văd cum colegii de birou răsuflă uşuraţi că nu mai strănut. Cred că le-a fost frică să nu-i îmbolnăvesc. Ce bine e să fii sănătos.
Doamne apreciez foarte mult lucrarea ta, dar de ce a trebuit să inventezi viruşii? Aceste creaturi sadice, care s-au infiltrat în organismul meu ca nişte sabotori, iar când au dat de căldură au început să se coţăie ca nebunii până au ajuns să aibă câteva milioane de progenituri. Am aflat si eu că orgia viruşilor se numeşte incubaţie. De ce a trebuit să găsim un nume şi pentru asta? Nu puteam să-i spunem simplu şi la obiect fu... pardon, procreere. Doamne, dacă-i dădeai lui Lucifer nişte viruşi, sunt sigur că nu mai ieşea din cuvântul Tău în veci şi pururi. Amin.
Oricum, după incubaţie (hi hi), începe adevărata "distracţie". Nasul îmi curgea ca un radiator spart. Din câte minţi luminate sunt în această lume, nu s-a găsit un savant care să inventeze robinetul pentru nas? Păi dacă-l inventau nu mai mergeau afacerile cu şerveţele nazale. Dimineaţă (01:30 AM) am vrut să-mi iau temperatura. Când m-a văzut termometrul, a scos un ţipăt scurt şi a rupt-o la fugă. Disperat cum era, nu a văzut un perete şi a zăcut toată noaptea într-o baltă de mercur. Căţeii (de usturoi) tremurau de frică în întunericul unui sertar, iar mouse-ul de la calculator se săturase de câte ori a fost izbit, de suprafaţa plană a biroului, de la tremuratul meu.
Când mă duceam la budă, că deh, mă apucau şi pe mine necesităţile, trebuia să am grijă, ca nu cumva, de la tremurat, să iasă "mâna ursului".
Şi cam aşa am tras-o cu guturaiul.
Să aveţi grijă de voi, că nu e de glumit cu ăia mici (adică viruşii) care nu au ca scop în viaţă decât să se coţăie, pardon incubeze şi să ne facă nouă zile fripte. Sunt al dracului de răi.

Recviem pentru un ţânţar

E seara de Revelion şi afară ninge liniştit. În cameră e cald, iar el, ţânţarul Linu, zbura liniştit prin cameră, survolând valurile de fum, ce se ridicau dintr-o ţigară, în căutarea următoarei victime. Era stăpânul spaţiului aerian, când simţi o durere puternică în piep. Aripile îi amorţiseră şi începu să cadă printr-o mişcare uşoară de rotaţie. Făcuse infact. Probabil că a supt prea mult din sângele unui alcoolic sau a prizat prea mult din pastila albastră, pusă pe un bec al lustrei. Totul se învârtea în jurul lui şi ca prin vis începu să revadă cum începuse acea seară.
Se trezi în întunericul şi umiditatea unui beci, inundat de apa din canalizare. Inspiră adânc aer în piept. Mirosul era demenţial, îi aducea aminte de copilăria petrecută pe marginea lacului de lângă oraş. Prin câteva mişcări atletice îşi dezmorţi aripile şi se gândi că a venit timpul pentrul ospăţul mult aşteptat la trecerea dintre ani, aşa că porni motoarele şi începu să facă slalom în viteză printre ţevile întortocheate. Ajuns în holul blocului, văzu un batrânel întins pe jos ce emana un miros de mlaştină, iar respiraţia lui, aburi de alcool. Linu al nostru se gândi că "un întăritor" înainte de marea petrecere nu strică. Poate mai prinde puţin curaj, la urma urmei el este foarte emotiv, mai ales în prezenţa unei femele ţânţar. Aşa că se aşeză lin pe jugulara bătrânelului, dădu o limbă de probă pe venă, după care îşi înfipse trompa sorbind cu putere. Când simţi că privirea nu-i mai este clară porni spre lift. Aici era ea, o tânără ţânţăroaică, cu aripioare lungi, gene curbate şi tropă proeminentă. Se priviră îndelung, survolând spaţiul strâmt prin mişcări spiralate. Totul se petrecea atât de repede, emoţiile erau puternice, pulsul accelerat, mângâierile tandre. Făceau dragoste ca nebunii, erau doar el şi ea, nimic nu mai conta. Epuizaţi, şedeau amândoi într-un colţ, privindu-se ochi în ochi. Linu nu mai simţise aşa ceva în viaţa lui. Atunci realiză că era îndrăgostit cu adevărat. Ea îndepărtându-se uşor, îi aruncă o ultimă privire şi îi zâmbi uşor. El o întrebă în şoaptă:
-Cum se numeşte îngerul ce mi-a atins inima?
Din depărtare se auzi un glas suav:
- Lori şi locuiesc în canalul din faţa blocului.
Linu era în culmea fericirii. Se gândea ce frumos sună: Linu şi Lori, perechea perfectă. Îşi imagina cum ar fi să aibă o familie, ei doi şi 3 copilaşi.
Revenindu-şi din visare, porni spre apartamentul unde avea să-şi petreacă noaptea de Revelion. Odată ajuns, zbură prin încăpere şi se bălăci într-un pahar. Un ţânţar respectabil ca el nu putea trece murdar în noul an. În acel moment sinţi un miros plăcut. Adulmecând aerul porni în viteză spre locul de origine al miresmei. Era o pastilă dreptunghiulară, de culoare albastră şi pe o parte avea staniol. Era aşezată pe unul din becurile lustrei. Se apropie uşor de ea şi începu să prizeze cu forţă praful albastru. Totul începu să fie foarte frumos, simţea un voal de căldură ce se înfăşura uşor în jurul lui. Luminiţele din brad începură să danseze şi să cânte Jingle Bells, era high.
Fericit începu să survoleze valurile de fum de ţigară...........iar acum era în cădere liberă. Totul se terminase poate prea repede sau poate aşa a fost să fie. Cu ultimele sclipiri de luciditate strigă cu putere:
-La mulţi ani Loriiiii!!!!
Dar nimeni nu-l auzi. Acesta a fost ultimul lui Revelion.

Ce face omul când se plictiseşte în avion

Sunt la birou şi mă doare capul îngrozitor. Nasul îmi curge ca un radiator spart. Am răcit, aşa că plictisit de această stare mă apuc să citesc ceva bloguri.
Pe unul din ele găsesc ceva interesant. Cum să te distrezi în avion. E foarte simplu, te joci cu minţile celor din jur. Am să vă explic cum.

Prima fază a operaţiunii:

După ce te-ai îmbarcat în avion, deschizi măsuţa, scoţi frumuşel laptop-ul şi te conectezi la net. Da se poate, atât timp cât plăteşti şi credeţi-mă se merită.

Faza a doua:

Deschizi browser-ul, te uiţi peste scaunele din faţă, trebuie să ai o privire stresată, îngrijorată, poate chiar puţin panicată. Începi să vorbeşti într-o limbă de nedescifrat. Bolboroseşti ceva acolo dar mai gutural. Acum vine partea interesantă. Accesezi următorul link aici. Vă garantez că distracţia este maximă.

Efecte secundare ce pot să apară:

Cel de lângă tine a făcut infarct sau şi-a revăzut toată viaţa.
La aterizare sigur ajungi la poliţie, unde dai explicaţii până îţi vine rău, dar măcar se merită.

Vă urez o zi plăcută!

Ăsta sunt...ce pixul meu vreţi?

Doamne ce nu suport snobismul. Urăsc "personajele" care pun întrebări stupide de genul:
- Dacă tot ţi-ai schimbat maşina de ce nu ţi-ai luat una străină?
- De ce nu te-ai tuns "nu ştiu cum" că e trendy? etc.
Ei uite de aia, ca să vă stoarceţi voi neuronii până o să înşelegeţi că viaţa nu se rezumă doar la aceste lucruri.
Da, am Dacia Sandero şi sunt foarte mândru de "Săndelul" meu. Ce, s-a dat vreo lege prin care toată lumea din România este obligată să conducă doar BMW şi Mercedes? Aşa mă tund eu, pentru că îmi stă bine şi pentru că sunt om şi nu cocoş ca să am nu ştiu ce creastă pe cap. Nu mi-l vopsesc pentru ca nu sunt nici papagal să arăt ca un curcubeu.
Am un apartament de 50 de metri pătraţi, dar pentru mine reprezintă acasă. Acolo mă aşteaptă soţia cu privirea ei caldă şi sărutul fierbinte. La ce mi-ar folosi 500 de metri pătraţi, dar în care să fiu singur? Când vin acasă, nici măcar o mâţă să nu mă întâmpine?
Nu mă îmbrac de la Armani sau Gucci, dar sunt respectat peste tot pe unde merg.
Nu port nu ştiu ce bijuterii cu diamante şi cristale Swarovski (Ceaikovski, cum spunea, în glumă, un prieten de-al meu), dar îmi port verigheta cu mândrie şi lănţişorul primit cadou de la mama mea atunci când am împlinit 18 ani. Au o valoare mai mare decât orice bijuterie din lume.
Nu îmi pun lentile de contact pentru a-mi schimba culoarea ochilor. Ochii mei văd snobismul vostru şi fără lentile de contact, iar în spatele lor se află un creier, care gândeşte, spre deosebire de vidul din capul vostru. Mă mir că nu faceţi implozie.
Dar eu am ceva ce voi nu aveţi. Am sănătate, forţă de muncă, o familie care mă iubeşte cu adevărat şi care mă susţine, am prieteni, am tot ce-mi trebuie. Iar cel mai important am o cultură generală dezvoltată şi o personalitate puternică care îmi permite să mă exprim liber şi să fiu EU, nu o clonă a unei persoane publice.

A început şcoala..F¤CK...Aglomeraţie!!!

Gata cu vacanţa de sărbători, back to work. A început şi şcoala, copilaşii se îndreaptă voioşi spre băncile pe care îşi vor toci coatele, încercând să-şi realizeze un viitor. Tinerii, viitorul ţării. Ei pe naiba, în realitate sunt nişte copii demenţi, fără cele mai elementare noţiuni de bun simţ, supravegheaţi de bunici, cât timp părinţii sunt plecaţi în stăinătate, crescuţi cu televizorul şi Yahoo Messenger. Somnoroşi şi cu ochii înjectaţi, merg precum oile pe câmp. Te împiedici de ei, dau peste tine, fără să observe măcar că eşti acolo. De scuze şi tot ce trebuie ce să mai vorbim, nu ai să auzi aşa ceva. La semfor e verde, eu încerc să fac slalom printre "întârziaţi" ce se autointitulează "the next generation" şi aud un scârţâit de roţi. Întorc nervos privirea în acea direcţie pentru a observa, la volanul maşinii, un tânăr de maxim 19 ani ce mi se adresează în cea mai pură limbă moldovenească:
- Şi faşi ăi? Nu ti uiţi pi undi merji? Tuţi .... mătii!
Privesc în jos şi constat că încă sunt pe trecerea de pietoni, privesc în faţă şi văd culoarea verde a semaforului. Mă uit la tânărul, ce gesticula parcă era muşcat de un tăun. Eram atât de nervos încât nu m-am putut abţine şi îi arăt semnul Marii Uniuni de Integrare Europeană (M.U.I.E.) şi pornesc mai departe spre scârbici. Odată ajuns la birou, încep pupăturile şi urările de bine. Bleahh sunt plin de salivă pe obraji. Urăsc începuturile de an.
Acum mă întorc la treburile de zi cu zi şi sper să ne mai "vedem" pe aici.

De ce "La gura sobei"?

În primul rând, La mulţi ani pentru 2009! Se presupune că 2009 va fi anul schimbărilor, cel puţin pentru mine.
Mulţi dintre voi s-au întrebat: De ce "La gura sobei"? Răspunsul nu este chiar atât de simplu. La gura sobei era locul unde, în copilărie, bunicul ne povestea întâmplări din copilăria sau din viaţa lui. Acele povestioare pline de haz, aventuri la pescuit sau la vânătoare. Ne mai explica de ce dorm iepuraşii cu ochii deschişi (pentru cei care nu ştiu: iepurii dorm cu ochii deschişi pentru că au pielea foarte dură pe spate, iar dacă ar închide ochii ar beli pu... ştiţi voi ce). Din păcate bunicul nu mai este, iar acele vremuri mi se par doar un vis acum.
Blogul "La gura sobei" este pătrăţelul meu de net, este opusul acelor vremuri. Nu stau la gura sobei, stau în faţa unui PC (PiSi cum se scrie în limba piţipongită) şi nu spun povestioare cu happy ending, doar scriu despre "poveştile" din viaţa de zi cu zi, care nu au nici happy ending, de fapt nu au un sfârşit, au tendinţa să se repete cu neruşinare.
Acum că v-am lămurit, vă doresc să se îndeplinească tot ce vă doriţi voi! Un an nou plin de realizări!